Recomandări

Caravana TVR Moldova LA TINE-N SAT a ajuns la Drepcăuţi, Briceni

post-img
Emisiunea Caravana TVR Moldova LA TINE-N SAT este difuzată sâmbăta, ora 16:00, la TVR Moldova

Primăria Drepcăuţi alocă anual Centrului Multifuncţional din localitate un milion de lei, bani din care sunt pregătite prânzuri calde pentru 30 de vârstnici şi sunt oferite servicii de spălare a hainelor oamenilor nevoiaşi din sat. Ce mai întreprind autorităţile pentru a menține activitatea centrului, aflăm sâmbătă, 21 iunie 2025, ora 16:00, la o nouă ediţie a emisiunii Caravana TVR Moldova LA TINE-N SAT.

Lucrările de construcţie a primului apeduct în satul Drepcăuţi au intrat în linie dreaptă, ceea ce înseamnă că, în curând, circa 30 la sută din locuitorii satului şi instituţiile publice vor avea acces la apă potabilă. 

În acest scop, prin Programul naţional de dezvoltare locală şi regională ,,Satul European 2” au fost alocate şapte milioane de lei. Pentru reabilitarea drumurilor din sat au fost alocate două milioane de lei prin Programul ,,Europa mai aproape”.

Alte două proiecte de infrastructură, realizate recent la Drepcăuţi cu finanţare prin Programul ,,Satul European” sunt: amenajarea unui teren de joacă pentru copii şi a complexului sportiv din sat. Pentru reparaţia Casei de Cultură, Guvernul Republicii Moldova a alocat 300 de mii de lei. 

Oamenii din sat se implică în activităţi de voluntariat, inclusiv pentru salubrizarea localităţii. În urma inundaţiilor din 2008, au rămas multe terenuri pline de vegetaţie. În curând, la Drepcăuţi va fi rezolvată problema deşeurilor menajere.

Agenţia de Mediu va asigura locuitorii satului cu o mie de pubele şi un tractor destinat lucrărilor de colectare şi transportare a deşeurilor. 

Emisiunea Caravana TVR  Moldova LA TINE-N SAT este difuzată sâmbăta, ora 16:00, la TVR Moldova. Realizator şi producător Tatiana Chetrari.

author-img_1

Redacția TVR Moldova

Editor