Mediu

Alertă pe Nistru după semnalarea unor „pete de ulei” în amonte de Naslavcea, pe teritoriul Ucrainei

Instituțiile de mediu din Republica Moldova sunt monitorizează situația pe fluviul Nistru în urma semnalării unor pete uleioase în amonte de localitatea Naslavcea, pe teritoriul Ucrainei. Primăria Municipiului Soroca informează cetățeni că în zona orașului Otaci, în aval de Naslavcena, a fost observată o pată de ulei pe suprafața Nistrului.

ACTUALIZARE. Potrivit datelor preliminare ar fi vorba despre o posibilă poluare în urma deversării în amontele râului Nistru.

Primele evaluări indică faptul că nivelul de oxigen din apă se încadrează în limite normale, însă rezultatele finale ale analizelor de laborator vor confirma impactul exact. Primele rezultate preliminare sunt așteptate în cursul zilei de mâine, iar analizele complete pot dura până la câteva zile.

Potrivit evaluărilor preliminare, curgerea lentă a apei și porțiunile înghețate încetinesc deplasarea eventualelor reziduuri, iar substanța s-ar putea dispersa în concentrații mai mici pe parcursul râului. Masa de substanță ar putea ajunge în zona lacului de acumulare Dubăsari orientativ în cursul zilei de mâine.

Până la publicarea rezultatelor analizelor, autoritățile recomandă locuitorilor din localitățile riverane Nistrului să nu utilizeze apa râului pentru consum, adăparea animalelor sau irigare, să evite pescuitul și să anunțe autoritățile dacă observă urme de poluare la suprafața apei.

„Echipa Laboratorului de Mediu Agenția de Mediu a prelevat probe de apă din mai multe puncte în aval pentru analize, astfel încât să avem o imagine clară și bazată pe date concrete asupra calității apei. Colegii de la Instituția Publică Administrația Națională „Apele Moldovei” sunt în contact direct cu partea ucraineană, căreia i-am transmis deja o solicitare oficială de informații pentru a clarifica originea și impactul scurgerilor”, se spune într-un comunicat al Ministerului Mediului. 

Ministerul Mediului susține că situația este sub monitorizare permanentă și că va reveni cu detalii imediat ce va avea rezultatele analizelor de laborator. 

Primăria municipiului Soroca a recomandat cetățenilor să utilizeze apa din Nistru doar pentru uz casnic și să evite adăparea animalelor sau alte activități până la clarificarea situației.

Primăria a solicitat cetățenilor, în cazul în care observă modificări ale culorii apei, miros de produse petroliere sau alte semne de poluare să informeze autoritățile competente.

Bazinul Nistrului acoperă peste 70.000 de kilometri pătrați, cu opt milioane de oameni, fiind principala sursă de apă potabilă pentru R. Moldova. Moldova face parte din categoria țărilor cu insuficiență de apă potabilă și cu risc sporit la impactul schimbărilor climatice. 

author-img_1

Ilie Gulca

Editor