Expoziția de pictură cu genericul „Flori de primăvară” a fost inaugurată la Parlament. Expoziția conține 17 lucrări tematice ale cunoscutului artist plastic Sergiu Galben, laureat al Premiului Național, ediția 2024, pentru activitate prodigioasă în domeniul artelor plastice și realizarea unor opere de valoare.
Lucrările expuse surprind frumusețea naturală a sezonului, cu o paletă cromatică vibrantă, care include trandafiri, astre, bujori, gladiole, lalele, crizanteme și flori de câmp.
De asemenea, Sergiu Galben a inclus în expoziție și lucrări dedicate femeii, precum „Portretul unei fete”, „Mama și copiii” și „Fetița în grădină”, în semn de omagiu adus tuturor doamnelor cu ocazia Zilei Internaționale a Femeii.
„Expoziția vine să bucure privirile admiratorilor și să ne amintească de faptul că a venit perioada când natura reînvie. De obicei, în lucrările mele predomină peisajul rural, dar la Parlament am venit cu această selecție de tablouri pentru a adresa o felicitare tuturor doamnelor de Ziua Internațională a Femeii”, a spus Sergiu Galben.
Sergiu Galben este un artist cu o vastă experiență, activând timp de aproape 50 de ani ca profesor de pictură la Școala de Arte Plastice „Alexei Șciusev” din Chișinău și în propriul său atelier, formând numeroase generații de pictori.
De-a lungul carierei sale, lucrările sale au fost apreciate atât la nivel național, cât și internațional, fiind expuse în Austria, România, Rusia și Bulgaria. Aproape 20 de lucrări ale sale sunt expuse permanent la Muzeul Național de Artă al Moldovei.
Expoziția „Flori de primăvară” este organizată de Parlamentul Republicii Moldova în colaborare cu Uniunea Artiștilor Plastici din Republica Moldova și poate fi vizitată până la sfârșitul lunii martie 2025.