Actualitate

Cosmin Dinescu, șeful EUPM Moldova: „Am convingerea fermă că instituțiile statului și societatea vor fi capabile să facă față atacurilor, amenințărilor hibride și tentativelor de destabilizare”

post-img
Cosmin Dinescu, șeful Misiunii de Parteneriat a UE în R. Moldova

Guvernarea de la Chișinău declară, de la înaltele tribune ale lumii, că R. Moldova este statul care suferă cel mai mult, după Ucraina, din cauza războiului din statul vecin, declanșat pe 24 februarie 2022 de către Federația Rusă .Pe lângă loviturile pe plan economic, energetic și social, R. Moldova trebuie să fac față și unui război hibrid virulent, dirijat de la Moscova, menit să destabilizeze situația internă pentru a întoarce statul din drumul său către Uniunea Europeană (UE) și a-l menține în sfera de influență a Federației Ruse. Cosmin Dinescu, diplomat român de carieră, cu o experiență de peste 20 de ani, a oferit un interviu în exclusivitate pentru Ziarului NAȚIONAL pe temele vizate mai sus.

Pentru a putea face față crizelor, Guvernul de la Chișinău a solicitat ajutorul Uniunii Europene, care a înființat, pe 31 mai curent, în prezența Înaltului Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe și Politica de Securitate, Josep Borrell, Misiunea de Parteneriat a UE în R. Moldova, cu scopul de a furniza consiliere la nivel strategic și sprijin operațional pentru a consolida securitatea internă a statului nostru.

Misiunea de Parteneriat a UE în R. Moldova (EUPM Moldova) este condusă de Cosmin Dinescu, diplomat român de carieră, cu o experiență de peste 20 de ani.

Raisa Lozinschi: Domnule Cosmin Dinescu, Misiunea de Parteneriat a Uniunii Europene în R. Moldova a fost înființată în primăvara anului 2023, în cadrul Politicii de securitate și apărare comună, la solicitarea Guvernului de la Chișinău. Dvs. ați concurat cu alte șapte persoane ca să fiți desemnat la conducerea acestei structuri civile, fiind în acel moment Ambasador al României în Lituania și Letonia. De ce ați ales să veniți la Chișinău? Cosmin Dinescu: Am urmărit întotdeauna cu atenție evoluțiile din Republica Moldova, ca diplomat român la București, în calitate de director general al Departamentului Juridic și de secretar general al Ministerului român al Afacerilor Externe, dar și ca Ambasador al României în Lituania și Letonia. După cum cunoașteți, România este un partener puternic, de nădejde al Republicii Moldova și un susținător activ în drumul acesteia spre accederea în UE. Ca diplomat român, am promovat întotdeauna o astfel de politică.

În același timp, ca Ambasador în Lituania și Letonia, am putut vedea direct care este impactul atacurilor hibride îndreptate împotriva acestor două state baltice de către același actor internațional care este activ și în Republica Moldova. Astfel, când a fost anunțată crearea Misiunii EUPM Moldova, decizia de a încerca să contribui direct, din cadrul Misiunii, la întărirea rezilienței Republicii Moldova, utilizând experiența pe care am acumulat-o până acum, a fost o alegere naturală și logică și o continuare a carierei mele diplomatice.

Dvs. ați preluat la mijlocul lunii mai conducerea Misiunii, care, însă, a fost inaugurată un pic mai târziu. Deși au trecut doar câteva luni de-atunci, suntem siguri că ați reușit să „scanați” situația din R. Moldova. Care sunt cele mai mari vulnerabilități ale statului nostru în acest moment, din punct de vedere al securității naționale?

Așa cum corect ați menționat înainte, EUPM Moldova a fost creată de statele membre UE la solicitarea Guvernului de la Chișinău, pentru a contribui la întărirea sectorului de securitate al Republicii Moldova prin creșterea rezilienței acestuia la crize și amenințări hibride.

Cele din urmă reprezintă un risc major pentru securitatea națională, iar aceste amenințări îmbracă forme diferite: dezinformare și propagandă rusă, alimentarea de narative false despre UE și statele sale membre, atacuri cibernetice sau interferențe ilegale în procesele electorale sau în viața politică de la Chișinău.

Autoritățile dvs. trebuie să facă față tuturor acestor provocări cu resurse limitate atât din punct de vedere financiar, cât și uman, ceea ce uneori îngreunează comunicarea și procesul de coordonare interinstituțională. EUPM Moldova se află aici ca un partener, pentru a ajuta autoritățile să gestioneze și să facă față acestor provocări, inclusiv prin proiecte de creștere a capacității instituționale.

De unde, de la ce vine cel mai mare pericol și pe ce expertiză ne putem baza? Cine sunt colegii Dvs.?

M-am referit mai sus la amenințările curente la adresa securității naționale a Republicii Moldova, la instrumentele folosite pentru a submina autoritățile și capacitatea societății de a-și urma calea liber aleasă către accederea în UE.

În acest context, EUPM Moldova este un partener de nădejde pentru autoritățile de la Chișinău și nu este singurul. Statele membre UE și ceilalți parteneri, precum SUA, Marea Britanie, Japonia, susțin activ Guvernul pe această cale, inclusiv prin întărirea securității naționale a republicii. Sprijinul statelor membre UE este dovedit, de asemenea, de faptul că Misiunea a fost creată și și-a început activitatea într-un timp record.

Experții noștri provin din 12 state membre UE, cu o experiență solidă în managementul crizelor, securitate cibernetică și combaterea amenințărilor hibride, inclusiv FIMI - interferența și manipularea informațională străină. Ei au fost anterior implicați în activități de construcție legislativă și instituțională și activități operaționale în țările lor de origine și au activat în alte misiuni sub egida Politicii Comune de Securitate și Apărare (CSDP).

Mai multe state membre UE sunt pregătite să contribuie cu experți temporari (visiting experts) și programe de pregătire. Astfel, ne asigurăm că aducem în Republica Moldova cea mai bună și actuală expertiză din cadrul UE.

Ce soluții are EUPM împotriva amenințărilor hibride cu care se confruntă R. Moldova, inclusiv împotriva acțiunilor străine de manipulare a informațiilor lansate în spațiul public? E suficient să blocăm sursele online care sunt în asentiment cu propaganda rusă și cu pionii Moscovei de aici care încearcă să destabilizeze situația politică din R. Moldova?

Mandatul nostru este unul non-executiv, ceea ce înseamnă că oferim consiliere, pregătire și echipare tehnică, dar responsabilitatea de a acționa împotriva amenințărilor hibride rămâne a statului, a Republicii Moldova.

Deci contribuim cu consiliere strategică, suport operațional și echipament. Parte din aceasta înseamnă că oferim autorităților statului din sectorul de securitate cele mai bune practici și lecții învățate, metode, cunoștințe, tehnologii și echipament din cadrul UE pe liniile de acțiune pe care le avem: gestionarea crizelor, combaterea amenințărilor hibride, inclusiv securitate cibernetică și FIMI.

Vă pot da două exemple – Misiunea noastră a oferit consiliere privind cadrul legislativ, construcția instituțională și operaționalizarea Centrului pentru Comunicare Strategică și Combaterea Dezinformării și pentru crearea Agenției Naționale de Securitate Cibernetică. În combaterea FIMI este nevoie de o abordare cuprinzătoare, holistică, ce presupune mai multe căi de acțiune.

Interviul integral poate fi citi aici.

author-img_1

Cristina Popescu

Reporter