Noile tehnologii și digitalizarea au schimbat lucrurile în toate domeniile. Oamenii obișnuiescă să comande online tot de ce au nevoie, inclusiv cărți. Însă, pe unele străzi din Chișinău au mai rămas din cei care vând lucrări de anticariat. Colegul nostru Alexandru Leahu a mers acolo și a aflat cine le mai cumpără.
ALEXANDRU LEAHU, jurnalist TVR Moldova: Cred că nu o dată ați observat această piață de cărți, improvizată pe șoseaua Hâncești la intersecție cu strada Dokuceaev. Ce literatură putem găsi aici, dar și cât costă aceste volume de anticariat aflăm în cele ce urmează.
Deși nu e ca într-o librărie, cărțile sunt sortate pe domenii.
La 85 de ani, mătușa Lidia nu stă acasă. De ani buni deja vinde cărți în acest loc.
LIDIA SERGHEEVNA, vânzătoare: Nu am pensie prea mare. Aici ieși și vinzi câteva cărți și deja faci un ban de pentru pâine, lapte, deja te bucuri. Acasă, uitându-te la TV, te plictisești, dar aici mai schimbi o vorbă cu cineva.
Îi ia mai mult de o oră până aranjează toate titlurile. Dar se întâmplă zile când marfa ei nu e întrebată.
Ca să nu ajungă la gunoi, unii oameni aleg să le mai dea cărților vechi o șansă.
Unele se vând la un preț de zece lei, altele sunt mai scumpe.
Întâmplător, l-am întâlnit aici pe scriitorul Ivan Pilchin.
IVAN PILCHIN, vicepreședinte al Uniunii Scriitorilor din R. Moldova: Vin frecvent la această piață de carte stradală și caut ceea ce îmi este interesant: domeniul literaturii, cărți rare, oricare ar fi limba, în rusă, română, engleză, franceză. Sunt literat și mă interesează tot ce pot găsi în această piață și nu pot găsi în librărie.
IVAN PILCHIN, vicepreședinte al Uniunii Scriitorilor din R. Moldova: O carte care m-a impresionat foarte mult. A fost a lui Eugen Coșeriu, mare lingvist. O carte cu însemnări pe câmpurile cărții, comentarii a celui care a citit cartea.
Orice lucrare tipărită are istoria sa.
IVAN PILCHIN, vicepreședinte al Uniunii Scriitorilor din R. Moldova: Ediția princeps a volumului de poeme al lui Nicolae Dabija apărut în anul de grație 1989 încă cu grafie chirilică, însă cunoaștem că era anul în care s-a produs o schimbare în ceea ce privește limba atât vorbită cât și scrisă în spațiul nostru. A fost una din puținele cărți care apăreau încă cu grafie chirilică. Asemenea ediții princeps sunt rarități de altfel."
Oamenii mai în vârstă cunosc mai bine acest loc.
"Trec mai des și cumpăr pentru copii. Când am posibilitatea, pentru că, sunt mai ieftine oleacă. La ce preț ați găsit cărți aici în comparație cu prețurile din librării? Sunt mai multe. În comparație cu cel din magazin e mai mic."
Tinerii, însă, au alte preferințe.
"Mie îmi plac foarte mult cărțile, dar anume de aici niciodată nu am cumpărat. De ce? Îmi plac mai mult cărțile noi. Dacă cartea este scrisă de un autor talentat, cartea este bună, atunci nu-i neapărat să fie ieftină."
"Piața improvizată e mare și multe cărți interesante am văzut aici. Sigur poți să găsești ceva interesant aici, de ce nu?"
Astfel de piețe improvizate sunt tot mai puține în Chișinău. Dar cumpărând de acolo, ajuți pe cineva și totodată prelungești viața unei cărți.