Permisele de conducere moldovenești vor fi recunoscute și preschimbate reciproc cu cele din Emiratele Arabe Unite (EAU), prin proceduri simplificate și fără susținerea examenelor teoretice sau practice, informează Ministerul Afacerilor Externe al R. Moldova.
„Documentul prevede recunoașterea reciprocă a permiselor de conducere valabile pentru cetățenii aflați temporar pe teritoriul celuilalt stat, precum și preschimbarea acestora, fără susținerea probelor teoretice și practice, pentru anumite categorii de vehicule, în cazul stabilirii cu scop de reședință, cu respectarea condițiilor legale aplicabile” menționează instituția într-un comunicat.
Memorandumul a fost semnat de ministra afacerilor interne a Republicii Moldova, Daniella Misail-Nichitin, și de viceprim-ministrul și ministrul de interne al Emiratelor Arabe Unite, A.S. Șeicul Saif bin Zayed Al Nahyan.
„Anul trecut, la Abu Dhabi, împreună cu omologul emirian, Șeicul Abdullah bin Zayed al Nahyan am semnat Memorandumul de înțelegere privind liberalizarea regimului de vize dintre Republica Moldova și EAU. Astfel, din 5 septembrie anului 2025, cetățenii noștri pot circula fără vize”, a precizat ministrul Afacerilor Externe, Mihai Popșoi.