Actualitate

„Mergi cu frica în sân”: Situația podului de pe strada Ismail îngrijorează locuitorii Chișinăului

video

După cazul de ieri, când un fragment de beton s-a desprins din podul de pe strada Ismail din Chişinău, punând în pericol şoferii, astăzi mai mulţi muncitori acopereau grinzile cu tencuială. Autorităţile spun că, din cauza procedurilor tehnice, încă nu sunt pregătite pentru o renovare capitală a podului. Între timp, şoferii şi bicicliştii care trec zilnic sub pod spun că le e frică pentru siguranţa lor.

Podul de pe strada Ismail a fost construit în 1968 și de atunci nu a fost reparat capital. S-au facut doar mici renovări de conservare. Acum putem vedea fisuri vizibile în structura podului.

De dimineaţă, câţiva muncitori tencuiau grinzile de sprijin ale podului de pe strada Ismail. Lucrările se desfăşoară după ce, ieri, o bucată de beton s-a desprins din pod şi a cazut la doar câţiva meteri de o maşină care se afla în deplasare.

SERGIU BURLEA, şef de sector, Regia "EXDRUPO": Noi acum ne ocupăm cu… conservarea podului până la demararea lucrărilor de reparaţie capitală. Dezbatem betonul uzat de la grinzi, amorsăm suprafaţa şi facem o tencuială pentru protejarea armăturilor uzate, să nu se uzeze rezistenţa grinzilor. Anterior au fost executate lucrările de întărire a coloanelor.

Şoferii, bicicliştii şi chiar pietonii care circulă prin zonă spun că traversează podul cu frica în sân.

„E foarte periculos! Eu acum veneam cu bicicleta şi am văzut găuri, găuri mari! Pe tot e fisurat. Într-adevăr e periculos. El aşa... brusc poate să cadă, să ucidă pe cineva.”

„În fiecare zi duc copilul la grădiniţă şi merg la serviciu, toată ziua trec pe aici. MUSCA Ne rugăm, ne rugăm să nu cadă.”

„Desigur că ne temem şi nu numai pentru siguranţa noastră, dar şi a tuturor pasagerilor. Din acest motiv am şi ocolit. Avem ca destinaţie Ciocana, dar ne ducem pe aici, că ne temem pe acolo să mergem.”


Cazul a stârnit revolta unor consilieri municipali, care au organizat o conferinţă de presă chiar lângă pod.


DUMITRU IVANOV, vicepreşedinte PAS, CMC: Hidrolaţia iniţială a căilor de pe pod a expirat 25 de ani în urmă!  În anul 2019, primăria a comandat încă o expertiză tehnică şi concluziile ei au fost catastrofale. Toate rapoartele tehnice indicau necesitatea intervenţiilor urgente la acest pod.  În ianuarie 2022, primăria anunţa despre iniţierea unei expertize repetate, de data aceasta având un scop dublu – evaluarea stării actuale a podului şi elaborarea proiectului tehnic de execuţie. Contractul prevedea ca acest contract să prezinte proiectul final până la finele anului 2024. Dacă proiectul este gata, ieşiţi în faţa consilierilor şi cetăţenilor, prezentaţi-l şi haideţi să avem discuţii despre intervenţiile la acest pod! Noi suntem gata să discutăm şi să aprobăm toate soluţiile necesare.

De cealaltă parte, Primăria Chișinău acuză consilierii PAS de discursuri politice.

REACŢIA PRIMĂRIEI CHIŞINĂU: Primăria Chişinău condamnă acțiunile politice, minciunile și manipularea venite zilnic din partea Partidului PAS. A fost anunțat că proiectul se află în faza de expertizare, iar după finalizarea tuturor procedurilor legale, va fi posibilă inițierea achiziției publice pentru lucrările de reparație a podului. (…) Aceste proceduri tehnice nu sunt simple, ținând cont că anterior pentru reabilitarea podului din strada Mihai Viteazul, au fost efectuate patru licitații la care nu erau participanți sau care nu întruneau condițiile necesare.

Responsabilii de la Primăria Chişinău, inclusiv cei de la Direcţia Mobilitate Urbană, au refuzat să discute cu noi mai detaliat la acest subiect.

author-img_1