Ziua internațională de combatere a cancerului infantil reprezintă o campanie globală de colaborare menită să crească gradul de conștientizare cu privire la cancerul infantil și să exprime sprijinul față de copiii și adolescenții cu cancer, față de supraviețuitori și familiile acestora. În fiecare an, până la 100 de copii bolnavi de cancer sunt înregistrați în Moldova, iar alți aproximativ 200 sunt pacienți din anii precedenți care se află sub observație.
În fiecare an, la nivel mondial, peste 400.000 de copii și adolescenți sub 20 de ani sunt diagnosticați cu cancer. Rata de supraviețuire depinde de regiune, cu o supraviețuire de 80% în majoritatea țărilor cu venituri mari, dar de până la 20% doar în țările cu venituri mici și medii, potrivit International Childhood Cancer Day.
Obiectivul țintă al Inițiativei Globale a Organizației Mondiale a Sănătății împotriva cancerului infantil este de a elimina toată durerea și suferința copiilor care luptă împotriva cancerului și de a atinge un grad de supraviețuire de cel puțin 60% pentru toți copiii diagnosticați cu cancer din întreaga lume până în 2030. Aceasta reprezintă o dublare aproximativă a ratei actuale de vindecare, însemnând salvarea suplimentară a unui milion de copii în următorul deceniu.
Acest eveniment anual a fost creat în 2002 de Childhood Cancer International, o rețea globală de 183 de organizații de părinți, asociații ale supraviețuitorilor cancerului infantil, grupuri de sprijin pentru cancerul infantil și societăți de oncologie, din peste 94 de țări, pe cinci continente. Ziua Internațională a Cancerului Infantil (The International Childhood Cancer Day) se bazează pe convingerea fundamentală a Childhood Cancer International (CCI) că fiecare copil și adolescent bolnav de cancer merită cea mai bună îngrijire medicală și psihosocială posibilă, indiferent de țara de origine, rasă, statut financiar sau clasă socială.
De asemenea, se bazează pe premisa că decesele cauzate de cancerul infantil sunt evitabile cu un diagnostic la timp și precis, disponibilitate și acces la medicamente esențiale de calitate, precum și tratament și îngrijire adecvate. Medicamentele din tratamentul cancerului sunt disponibile în 29% din țările cu venituri mici și în 96% din țările cu venituri mari, potrivit sursei citate.