Extern

Trupele ruse au ocupat satul Urojainoie din regiunea Donețk

post-img
imagine simbol

Ministerul rus al Apărării a raportat că trupele sale au ocupat satul Urojainoie din regiunea Donețk aflat aproape de regiunea Zaporojie.

Aceste date au fost confirmate de grupul ucrainean Deep State care urmăreşte situaţia de pe front şi Institutul American pentru Studiul Războiului. 


Statul Major al Forțelor Armate ale Ucrainei a raportat că armata rusă a efectuat 18 atacuri asupra localităţii, însă nu a oferit informaţii privind consecinţele acestora.


Trupele ruse au ocupat satul Urojainoie în 2022, dar Forțele Armate ucrainene l-au eliberat, de rând cu alte câteva localităţi, în timpul contraofensivei din vara anului trecut. Armata ucraineană a mai raportat peste 20 de atacuri eşuate ale trupelor ruse efectuate duminică în direcția localităţii Pokrovsk din regiunea Donețk. 


E una dintre cele mai fierbinţi zone de pe linia frontului unde armata rusă încearcă să spargă defensiva ucraineană pentru a ocupa poziţii tactice avantajoase.

author-img_1

Iuliana Adiaconiței

Reporter