Politic

Valeriu Pașa: Lavrov a încercat să contribuie la agenda partidelor și politicienilor pro-ruși de la Chișinău

Valeriu Pașa

Amenințările lansate de către ministrul de Externe al Federației Ruse, Serghei Lavrov la adresa Republicii Moldova și a președintelui Maia Sandu au avut mai multe ținte, susține experul com unității Watchdog Moldova Valeriu Pașa.

În cadrul unei intervenții în cadrul emisiunii Impact Global de la TVR MOLDOVA, Valeriu pașa a spus că Lavrov a vrut astfel să contribuie la agenda partidelor și politicienilor pro-ruși de la Chișinău.

„Aceste declarații ale lui Serghei Lavrov sunt foarte bine regizate, așa cum face și Vladimir Putin sau Maria Zaharova. Scopul principal a fost să influențeze publicul din Republica Moldova. Lavrov a încercat să contribuie la agenda partidelor și politicienilor pro-ruși de la Chișinău”, a subliniat Valeriu Pașa.

Amintim că, Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a declarat, într-un interviu acordat postului de televiziune Rossia 24, că Occidentul a pus ochii acum pe Republica Moldova pentru a avea rolul ''următoarei Ucraine'', în timp ce președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, este ''pregătită, practic, pentru aproape orice''.

Ediția integrală a emisiunii Impact Global din 5 februarie o puteți urmări mai jos.

author-img_1

Redacția TVR Moldova

Editor