Președintele PSDE, Ion Sula a avut o întrevedere cu președintele PSD din România, Marcel Ciolacu. Întâlnirea s-a desfășurat în marja Congresului Partidului Socialiștilor Europeni, la Malaga, Spania.
„Sunt sigur că o reprezentare largă a social-democraților în administrația publică locală din Republica Moldova va asigura condiții optime pentru dezvoltarea localităților și creșterea nivelului de trai al cetățenilor. Vom continua să dezvoltăm parteneriatul dintre cele două partide social-democrate în beneficiul oamenilor”, a menționat Marcel Ciolacu.
Președintele PSDE, Ion Sula, a exprimat recunoștință partenerilor din PSD România pentru toată susținerea acordată, inclusiv în ceea ce privește recenta decizie a Comisiei Europene în vederea inițierii negocierilor de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană.
Interlocutorii au accentuat, de asemenea, importanța consolidării stângii europene și a colaborării dintre partidele social-democrate europene. Președintele PSD România, Marcel Ciolacu, a asigurat colegii din Republica Moldova de tot sprijinul necesar în vederea promovării în continuare a valorilor social-democrate.
La întrevedere au mai participat vicepreședintele PSDE, Eremei Priseajniuc, europarlamentarul Victor Negrescu, vicepreședinte PSD România și europarlamentarul Dan Nica, președintele grupului PSD România în Parlamentul European.