Recomandări

Obiectiv Comun: Crăciunul, sărbătoarea Nașterii Domnului

post-img
Obiectiv Comun

Pretutindeni în lume, popoarele creştine, inclusiv românii, sărbătoresc de secole Naşterea Domnului, Crăciunul, la 25 decembrie. Înainte de Naşterea lui Iisus Hristos, perioada aceasta era asociată cu mituri şi serbarea păgână a solstiţiului de iarnă. Prin instituirea sărbătorii Naşterii Domnului, timpul de după solstiţiul de iarnă primeşte o semnificaţie religioasă. Despre Crăciun, sărbătoarea Nașterii Domnului, discutăm la Obiectiv Comun.

BFCO

Invitaţii ediţiei sunt: VARVARA BUZILĂ - doctor, conferențiar universitar, șefa Secției Etnografie Muzeul Național de Etnografie și Științele Naturii; MARIA ILIUŢ - interpretă de muzică populară, culegătoare şi valorificatoare a folclorului muzical din Bucovina; IULIAN FILIP - poet, scriitor, dramaturg și folclorist. Realizator - Elena Guțu, producător- Ana Iacub.

Emisiunea Obiectiv Comun este difuzată de luni până vineri, începând cu ora 17.00, şi poate fi urmărită pe TVR MOLDOVA, dar şi online pe pagina de Facebook.

author-img_1

Cristina Mirca

Reporter