Ministrul de Externe al Republicii Moldova, Mihai Popșoi, a avertizat miercuri, într-un interviu în exclusivitate pentru Digi24, că Rusia va continua războiul hibrid și în 2024, un an important pentru R. Moldova, în care cetățenii urmează să-și aleagă un nou președinte pro-european și să voteze pentru aderarea la Uniunea Europeană la referendum. Cu toate acestea, el a dat asigurări că instituțiile statului sunt pregătite să facă față oricăror provocări care ar putea veni din partea Rusiei în următoarea perioadă.
„Cu siguranță Republica Moldova rămâne o țintă a Federației Ruse și în contextul alegerilor prezidențiale pe care îl avem și referendumul despre integrare europeană. Vedem deja de ceva vreme încercări de a stabiliza situația, de a promova narative care sunt împotriva interesului național și al cetățenilor Republicii Moldova”, spune Mihai Popșoi.
Ministrul subliniază însă că instituțiile statului sunt pregătite să acționeze în consecință.
„Republica Moldova, instituțiile statului și societatea în ansamblu devine mai rezilientă pe zi ce trece, pentru că știe să învețe din greșeli și din asemenea situații unde se creează o anxietate la nivel de societate, de altfel, pe loc gol, neavând un fundament real. Cetățenii învață din această experiență să nu se mai lase manipulați de asemenea știri, care tind să creeze animozitate în societate, tind să creeze clivaje false în societate, care tind să ne abată de la drumul nostru european, valorile care țin de procesele democratice, consolidarea democrației Republicii Moldova. Cu siguranță, astfel de încercări vor mai fi, dar instituțiile noastre, fie că e vorba de Centrul de Comunicare Strategică, care în scurt timp urmează să-și înceapă activitatea, fie că e vorba de alte instituții relevante, inclusiv Serviciul de Informații, devine mai rezilient pentru a combate aceste atacuri hibride și statul Republica Moldova este într-o poziție mai bună, decât era acum doi ani în urmă când era mult mai vulnerabil”, a mai spus ministrul.
Întrebat când ar putea să se încheie procesul de aderare al Republicii Moldova la comunitatea europeană, Mihai Popșoi a spus: „Noi ne-am propus ca în 2030 să fie momentul când aderăm, asta ar presupune că negocierile ar trebui să se finalizeze ceva mai devreme. Este un termen realist, un termen pragmatic și pentru a obține acest rezultat. Dacă se va primi mai devreme, cu atât mai bine”.
Despre sprijinul pe care îl are Republica Moldova în procesul de integrare europeană, spriin inclusiv din partea României, ministrul spune că este cât se poate de generos.
„Sprijinul României, în primul rând și al tuturor țări europene și nu doar este unul cât se poate generos pentru cetățenii R. Moldova. Ne ajută enorm să creștem această reziliență a instituțiilor noastre, a societății în ansamblu, în contextul provocărilor pe care le avem, dar mai cu seamă, procesul de aderare în sine este acea rază de lumină care permite cetățenilor noștri să depășească, să spere că într-un viitor apropiat vom ieși din acest calvar prin care trecem acum. De aceea, procesul de integrare europeană, pe lângă beneficiile tangibile, materiale pe care le comportă, este și un beneficiu, extrem de mare, psihologic, dacă doriți, care reduce din anxietatea prin care trecea țara noastră”, a mai spus acesta.