Justiție

Au cules mere timp de 3 luni în Rusia, iar când au cerut salariul, au fost amenințați cu moartea

post-img
Au cules mere timp de 3 luni în Rusia, iar când au cerut salariul, au fost amenințați cu moartea

O femeie din Republica Moldova în vârstă de 33 de ani a fost condamnată pentru trafic de ființe umane, instanța aplicând pedeapsa cu închisoare pe un termen de 7 ani, cu privarea de dreptul de a ocupa funcții legate de transportarea persoanelor peste hotare sau angajarea persoanelor în câmpul muncii pe un termen de 4 ani.

Potrivit învinuirii înaintate de către acuzatorii de stat de la Edineț, în luna iulie a anului 2018, inculpata a plasat un anunț în spațiul public, precum că se ocupă de angajarea persoanelor la muncă în Federația Rusă. Astfel, folosindu-se de situația financiară precară a unei femei, a recrutat-o și a convins-o să accepte angajarea la o livadă în regiunea orașului Voronej, Federația Rusă, promițându-i că îi va achita 2000 ruble rusești la fiecare tonă de mere culese. 

În aceeași lună, a organizat transportarea acesteia la locul convenit. Aceasta a fost cazată la un cămin cu circa 15 persoane în cameră, în condiții inadecvate de trai. Pentru evitarea plecării victimei, a convins-o să îi transmită pașaportul, sub pretextul perfectării unor acte. Ulterior, nu i l-a mai reîntors, pe motive inventate, precum că ar putea fi pierdut de ultima.

Pe parcursul a trei luni de zile, culegând aproximativ 2 tone de mere pe zi, a fost remunerată doar cu 5000 de ruble, iar săptămânal primea în jur de 250 de ruble pentru necesități personale. 

Aproximativ după 2 luni de lucru, în cadrul unui conflict iscat, din motiv că nu i se achita salariul victimei, inculpata a intrat cu un cuțit în odaia unde locuia victima, a numit-o cu cuvinte necenzurate, amenințând-o că dacă va iniția careva conflicte, o va omorî. 

Prin aceeași schemă infracțională, în aceeași perioadă, inculpata a mai recrutat un bărbat în Federația Rusă exploatându-l prin muncă la culesul zmeurei și merelor, fără a fi remunerat corespunzător.

Inculpata a pledat nevinovată. Sentința este cu drept de apel. 

author-img_1

Iuliana Adiaconiței

Reporter