Învestirea Evgheniei Guţul în calitate de başcan al autonomiei găgăuze ar putea fi subiectul unei anchete a oamenilor legii, care vor să afle sursa de finanţare a evenimentului fastuos din 19 iulie. Anunţul a fost făcut de preşedintele Parlamentului, Igor Grosu, care a venit şi cu precizări despre refuzul conducerii Republicii Moldova de a participa la învestire.
Deputaţii din majoritatea parlamentară de la Chişinău susţin că respectă alegerea locuitorilor din autonomia găgăuză, dar sunt sceptiţi în cooperarea autorităţilor centrale ale Republicii Moldova cu instituţiile de la Comrat.
IGOR GROSU preşedintele Parlamentului: "Noi rămâne consecvenţi la evnimente dedicate grupărilor criminale organizate şi nu avem ce căuta. Cred că este apanajul organelor de drept, ei o să analizeze, o să fie o raportare probabil. Cine achită plăcerea pentru reprezentanţii grupărilor criminale organizate."
VASILE GRĂDINARU deputat, PAS: "Ar trebui să prezinte interesele acelei localităţi sau a întregii Republicii Moldova, intereselor acesteia şi nu în interesul altui stat. Nu în interesului unui partid politic sau a unei organizaţii criminale. Vom vedea pe parscurs, dar am profunda convingere că doamna başcan nu are scopul de a lucra în interesul regiunii a a Republicii Moldova."
Dacă unii deputaţi din opoziţie au recunoscut că au primit invitaţii la învestirea başcanului, alţii spun că nici nu s-ar fi dus.
VLADIMIR VORONIN deputat BCS: "Da am fost invitat. Nu fost, nu am particpat şi nu am fost prezent."
VLADIMIR ODNOSTALCO deputat BCS: "Eu nu am primit invitaţie şi nici nu am văzut. Poate cineva a fost, dar nu eu m-aş fi dus."
Şi preşedintele Maia Sandu a venit cu o explicaţie. MAIA SANDU preşedintele Republicii Moldova: "Nu am mers pentru nu cred ca este corect sa mergi la inaugurarea în funcţie a unei persoane care în campania electorală a fost susţinută de către o grupare criminală şi care face parte dintr-un partid politic care între timp a fost declarat neconstituţional de către Curtea Constitutională." În schimb, deputaţii Partidului Şor, declarat neconstituţional, au stat în primele rânduri la evenimentul de învestire. Printre aceştia Denis Ulanov, Vadim Fotescu, Reghina Apostolova, dar şi Alexandr Suhodolschi şi Alexandr Nesterovschi.