Candidatul Partidului Social Democrat European pentru funcţia de primar al Chişinăului, Vadim Brînzaniuc, promite că va rezolva problema supra aglomerării instituţiilor de învăţământ.
El susține că singura soluție viabilă este începerea unui program municipal de reabilitare și extindere a instituțiilor de învățământ, care să prevadă inclusiv construcția, în următorii patru ani, a zece creșe, câte două în fiecare sector.
Vadim Brânzaniuc a dat asigurări că se vor investi în acest sens un miliard de lei în următorii ani, bani ce vor fi atraşi inclusiv din România.
VADIM BRÎNZANIUC, candidat la funcţia de primar, Partidul Social: „Timp de 30 de ani, în oraşul Chişinău nu a fost construită nicio grădiniţă şi nicio şcoală de la 0. Prin urmare, sistemul educaţional nu mai face faţă numărului mare de copii, iar presiunea pe sistemul educaţional creşte de la un an la altul”