Sâmbătă dimineață, în municipiul Chișinău, la intersecția străzilor Albișoara și Ismail, s-a produs o avarie la o țeavă de apeduct. După constatarea defecțiunii, furnizarea apei și transportul public au fost sistate.
SA Apă-Canal Chișinău transmite că, la această oră, apa a fost evacuată de pe șosea. În scurt timp, transportul public va reveni pe traseul obișnuit, promite societatea.