Începând cu data de 22 septembrie, toate camioanele, atât cele încărcate cu marfă, cât și cele fără marfă, ce intenționează să traverseze pe sensul de ieșire din Republica Moldova prin postul vamal de frontieră Leușeni, urmează să se programeze în rândul electronic prin Sistemul Informațional BQS (Border Queuing System), în regim pilot, anunță Serviciul Vamal al R. Moldova.
Transportatorii vor putea selecta din timp ora dorită pentru traversare, iar cu 30 de minute înainte de intervalul rezervat aceștia trebuie să se prezinte în parcarea special amenajată, aflată la 7 kilometri înainte de postul vamal Leușeni, pe partea stângă a traseului, locație semnalizată printr-un panou informativ.
Ulterior, după ce apare confirmarea pe ecran că mijlocul de transport poate continua deplasarea, camionul părăsește parcarea și se îndreaptă spre controlul vamal, fără a sta la rând, în condiții comode și sigure. Pe durata perioadei de pilotare, staționarea în parcarea dedicată nu va presupune costuri pentru transportatori.
La efectuarea rezervării, transportatorii pot selecta categoria corespunzătoare tipului de transport: fără marfă, cu marfă perisabilă, transport aparținând unui operator economic cu statut AEO sau transport de mărfuri generale. În baza acestor criterii, sistemul automatizat, fără intervenția factorului uman, repartizează camioanele în rândul electronic, ținând cont de timpul de traversare specific fiecărei categorii și de statutul transportatorului.
„Extinderea programării electronice la Leușeni reprezintă un pas important în modernizarea activității vamale. Sistemul aduce ordine, transparență și condiții egale pentru toți transportatorii, iar respectarea regulilor va asigura eficiența traversării frontierei”, spune Alexandru Iacub, directorul Serviciului Vamal.
Sistemul este disponibil pe desktop la adresa bqs.customs.gov.md, precum și în formă de aplicație mobilă prin App Store și Google Play.
Sistemul a fost testat, inițial, la postul vamal Costești, unde, din ianuarie și până în prezent, peste 4.200 de camioane au traversat frontiera prin rezervări electronice.