Cultură

Foametea din RSSM, evocată în inima Europei: Expoziție la Bruxelles

Reprezentanții autorităților de la Chișinău au declarat la Bruxelles că, la începutul lunii aprilie, Legea Foametei ar urma să fie prezentată și supusă votului în Parlament.

Foametea din 1946–1947 din Moldova sovietică ajunge, pentru prima dată, în prim-planul memoriei europene. O expoziție organizată la Bruxelles, în Parlamentul European, reaminteşte o tragedie despre care s-a vorbit prea puțin în Occident, o crimă a regimului stalinist, după cum afirmă organizatorii acestei acţiuni. Președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, a transmis un mesaj clar, cu această ocazie: istoria Republicii Moldova face parte din istoria comună a Europei.

Expoziția "Marea Foamete în Moldova Sovietică, 1946–1947: Făptași, Victime și Amploare", găzduită de Parlamentul European, reunește documente de arhivă, fotografii și mărturii despre drama care a lovit populația dintre Prut și Nistru. Inițiatorul proiectului, europarlamentarul Eugen Tomac, spune că acest demers este, înainte de toate, unul de păstrare a memoriei și de aducere în atenția publicului european a unei tragedii prea puțin cunoscute în Occident. În același timp, în contextul apropierii Republicii Moldova de Uniunea Europeană, europarlamentarul consideră că publicul european trebuie să înțeleagă nu doar reformele de azi, ci și traumele care au marcat societatea basarabeană.


EUGEN TOMAC, europarlamentar, autorul inițiativei: Ceea ce s-a întâmplat în 1946-1947 este o pagină tragică din evoluția poporului român, o pagină tragică în ceea ce privește trecutul Republicii Moldova, așa cum a evoluat el în epoca sovietică, pentru că practic am asistat la o crimă premeditată din partea statului sovietic stalnist.

ROBERTA METSOLA, președinta Parlamentului European: Pentru că istoria Moldovei face parte din istoria noastră comună și este important să o transmitem generațiilor tinere, pentru ca niciodată să nu uităm. Iar această mărturie despre foametea de o asemenea amploare, care a avut loc în anii '40 în Moldova sovietică, este ceva despre care toți membrii Parlamentului European ar trebui să cunoască.


Reprezentanții autorităților de la Chișinău au declarat la Bruxelles că, la începutul lunii aprilie, Legea Foametei ar urma să fie prezentată și supusă votului în Parlament.


CORNELIU CIRIMPEI secretar de stat, Republica Moldova: Este o lege care ar permite deschiderea mult mai largă a Arhivelor pentru istorici. În același timp, această lege prevede și penalizarea celor care neagă existența acestui fenomen malefic care s-a întâmplat în RSMM în perioda 46-48.

Potrivit istoricilor, în mai puțin de doi ani, peste 200 de mii de oameni și-au pierdut viața, aceasta fiind printre cele mai mari tragedii prin care a trecut Moldova. Amploarea tragediei ar putea fi, însă, mai mare, în condițiile în care informațiile au fost mult timp secretizate.


ION NEGREI, istoric: Materialele din expoziție demonstrează caracterul organizat al fenomenului deoarece toate politicile ale statului sovietic erau îndreptate înspre a înfrânge, îngenunchia, din punct de Vedere politic, populația basarabeană.


Vernisajul expoziţiei a fost însoțit de o dezbatere cu istorici, europarlamentari și membri ai Consiliului Memoriei. Organizatorii spun că acesta este doar primul pas și că ar putea urma şi alte astfel de inițiative la nivel european pentru recunoașterea și asumarea acestei tragedii. Dar mai multe despre această expoziție aflați sâmbătă la Reportajul Telejurnalului.

author-img_1

Carina Muller

Reporter