Filosoful şi scriitorul Mihai Şora a murit la 106 ani. Anunțul a fost făcut de soția sa, printr-un mesaj emoționant postat pe pagina de Facebook a eseistului. Mihai Şora era foarte activ pe rețeaua de socializare, unde făcea constant comentarii în legătură cu evenimentele din politică şi societate. Foarte multe personalități și oficiali au transmis condoleanțe. Printre ei, preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, scriitorul Mircea Cărtărescu și reprezentanți ai Bisericii Ortodoxe Române.
MIHAI ŞORA: Nu știu, trebuie într-un fel oarecare să mă extrag, să mă sustrag timpului și să îl văd oarecum din afară. Și atunci el devine un simplu cadru, care îmi permite mie să-mi desfășor viața.
“Timpul” lui Mihai Șora începe înaintea României Mari, în 1916, și se confundă cu istoria ei. Unul dintre cei mai cunoscuți și populari intelectuali români, filosoful a fost prezent, într-un fel sau altul, în viața societății, indiferent de vremuri. A studiat filosofia la București în anii 30, și și-a luat apoi doctoratul la Paris, unde s-a înscris în Partidul Comunist Francez și a rămas până în 1948. Atunci a revenit în țară să își vadă părinții, iar autoritățile comuniste nu l-au mai lăsat să plece în străinătate, relatează stiriletvr.ro.
MIHAI ȘORA: Rețeta fericirii cred că este să vezi în față, să nu vezi retro, prin retro incluzându-mă și pe mine ca subiectul vederii care nu trebuie să devină și obiectul ei. Să te gândești la cei din jurul tău.
În România comunistă a regândit celebra colecție "Biblioteca Pentru Toți", care a readus în viața câtorva generații marile cărți ale culturii universale. După revoluție, a fost ministru al Învățământului în primul guvern postcomunist, dar a demisionat după mineriada din iunie 1990. Este membru fondator al Grupului pentru Dialog Social.
MIHAI ȘORA: Trebuie să fii tu însuți în profunzime ceea ce ești, adică să-ți realizezi, să-ți actualizezi, în măsura posibilului, în întregime, potențialul cu care ai fost înzestrat, să-ți epuizezi destinul.
Mihai Șora a rămas implicat în viața civică și după ce a împlinit 100 de ani. A fost prezent seară de seară la protestele pentru justiție din 2017, a participat ca observator la ultimele alegeri, iar pe pagina sa de Facebook, urmărită de aproape 300.000 de oameni, comenta constant evenimentele din politică și societate. Ultimele sale postări, înainte de cea prin care soția îi anunță moartea, sunt despre împlinirea unui an de război în Ucraina. Filosoful, care era și desenator pasionat, le dedica luptătorilor pentru libertate o inimă colorată în galben și albastru, culorile drapelului ucrainean.
MIHAI ȘORA: Să vezi, în timp, începutul și sfârșitul, dar, mai ales, pe măsură ce te apropii de sfârșit, să nu pierzi din vedere începutul: clipa aceea de revelație în care Universul te invadează.