Alexandru Balan, fost șef adjunct al Serviciului de Informații și Securitate din Republica Moldova, reținut în România sub suspiciunea că ar fi transmis informații secrete către KGB-ul Belarusului, rămâne în arest preventiv încă 30 de zile în urma deciziei Curții de Apel București.
Alexandru Balan, fost ofițer de rang înalt al SIS, în vârstă de 47 de ani, a fost reținut de autoritățile române pe 8 septembrie, pe aeroportul din Timișoara, într-un dosar gestionat de DIICOT.
El este bănuit de spionaj în favoarea Republicii Belarus, care ar putea pune în pericol securitatea națională a României. Potrivit anchetatorilor, infracțiunea ar fi fost comisă între 2024 și 2025, iar în timpul acestor întâlniri, el ar fi predat informații secrete în schimbul unor sume de bani și ar fi primit instrucțiuni suplimentare.
Procurorii mai suspectează existența unor legături ale lui Balan cu grupări din spațiul est-european, prin intermediul cărora ar fi fost realizate atacuri cibernetice asupra unor instituții publice și entități financiare din România.
Dacă va fi găsit vinovat, el riscă până la 20 de ani de închisoare. Amintim că Balan a devenit director adjunct al SIS în martie 2016. A ocupat poziții importante la Centrul antiterorism și de contrainformații din cadrul SIS.