TV Network
Canalele TVR
Economic

La bugetul public național au fost acumulate venituri de peste 65 miliarde de lei

post-img
venituri de peste 65 miliarde de lei
Sursa foto: TVR MOLDOVA

În 9 luni ale anului 2022 la bugetul public național au fost acumulate venituri în sumă de 65,5 miliarde lei, fiind în creștere cu 11,5 miliarde lei față de perioada similară a anului trecut, informează Ministerul Finanțelor.

Astfel, cheltuielile au constituit 67,3 miliarde lei, care comparativ cu aceeași perioadă a anului 2021 sunt mai mari cu 10,8 miliarde lei. Executarea bugetului public național s-a încheiat cu un deficit în sumă de 1,8 miliarde lei. Soldurile mijloacelor bănești în conturile bugetelor componente ale bugetului public național au constituit 15,6 miliarde lei.

Totodată, veniturile bugetului de stat în 9 luni ale anului 2022 au constituit 42,3 miliarde lei. Comparativ cu perioada similară a anului trecut acestea s-au majorat  cu  8,5 miliarde lei.

„Veniturile administrate de către Serviciul Fiscal de Stat au constituit 17,7 miliarde lei, cu 3,1 miliarde lei mai mult față de perioada respectivă a anului 2021, iar veniturile administrare de către Serviciul Vamal au constituit 24,5 miliarde lei, fiind în creștere cu 4,3 miliarde lei comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut.

Cheltuielile bugetului de stat au fost executate în sumă de 45,6 miliarde lei , mai mari cu 7,8 miliarde lei comparativ cu perioada similară a anului trecut.  Executarea bugetului de stat s-a încheiat cu un deficit în sumă de 3,3 miliarde lei. Soldurile mijloacelor bănești în conturile bugetului de stat  au constituit 11,3 miliarde lei,” se arată într-un comunicat de presă emis de Ministerul Finanțelor.

Prin urmare, Ministerul Finanțelor informează că a fost asigurată plata pentru lunile ianuarie-septembrie, toate plățile fiind finanțate integral.

author-img_1

Svetlana Carțîn

Reporter