Republica Moldova va avea un nou centru de îngrijiri paliative de tip hospice, destinat pacienților aflați în stadii avansate ale unor boli incurabile. Memorandumul de înțelegere privind construcția centrului a fost semnat pe 25 august de ministrul Sănătății, Alexandru Gasnaș, și directoarea executivă a organizației Hospices of Hope Moldova, Veronica Dragnev-Sacara.
Centrul va avea 26 de locuri, dintre care 20 pentru adulți și șase pentru copii, și va oferi servicii specializate inclusiv pacienților cu maladii oncologice.
Potrivit Ministerului Sănătății, instituția va asigura nu doar îngrijire medicală, ci și suport psihologic, social și emoțional pentru pacienți și familiile acestora.
„Dezvoltarea îngrijirilor paliative este o prioritate pentru Ministerul Sănătății, iar semnarea acestui memorandum reprezintă un pas important în consolidarea și diversificarea serviciilor disponibile pacienților și familiilor acestora", a declarat ministrul Alexandru Gasnaș.
Noul hospice va avea și o componentă dedicată instruirii viitorilor specialiști. Studenții Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu" vor putea beneficia de activități de formare în domeniul îngrijirilor paliative.
Experiența organizației Hospices of Hope în dezvoltarea serviciilor paliative în Europa de Sud-Est urmează să fie valorificată pentru pregătirea specialiștilor și promovarea unor standarde moderne de îngrijire.
Organizația britanică Hospices of Hope activează în Republica Moldova din 2008. Aceasta oferă servicii de îngrijiri paliative la domiciliu și în cadrul centrului din Chișinău, precum și prin echipele din Orhei, Soroca și Bălți.
Hospices of Hope desfășoară de peste 30 de ani proiecte pentru dezvoltarea serviciilor de îngrijiri paliative în Europa de Sud-Est.
Pentru dezvoltarea noului centru va fi utilizată și experiența organizației din România, unde Hospices of Hope gestionează centre de îngrijiri paliative în București și Brașov. Acestea oferă pacienților servicii medicale specializate, dar și sprijin emoțional și social pentru bolnavi și familiile lor.