Politic

Irina Vlah, fostul başcan al UTA Găgăuzia, şi-a lansat azi un nou proiect socio-politic, intitulat Asociaţia Obştească "Platforma Moldovei". Ce cred analiştii politici despre această nouă construcţie

Irina Vlah, fostul başcan al UTA Găgăuzia, şi-a lansat azi un nou proiect socio-politic, intitulat Asociaţia Obştească "Platforma Moldovei". Ce cred analiştii politici despre această nouă construcţie

Fostul başcan al Unităţii Teritoriale Autonome Găgăuzia, Irina Vlah, a lansat Asociaţia Obştească "Platforma Moldovei". Experţii politici de la Chişinău susţin că platforma socio-politică este un proiect care ţinteşte, de fapt, alegerile prezidenţiale de anul viitor cu un candidat apropiat al Kremlinului.

IRINA VLAH fost başcan, Unitatea Teritorială Autonomă Găgăuzia: Astăzi a sosit timpul să dezvălui esenţa proiectului  meu. Anunţ lansarea Asociaţiei Obşteşti "Platorma Moldovei". Consider că după 18 ani în sfera politică în legislativ, apoi în executiv, posed competenţele necesare unui lider capabil să unească în jurul său oameni oneşti şi adevăraţi patrioţi.

Experţii politici de la Chişinău sunt de părere că reapariţia pe scena politică a fostului guvernator al autonomiei găgăuze era una aşteptată. Potrivit lor, discursul antiguvernamental şi mesajele sceptice faţă de integrarea europeană vor face agenda proiectului politic.

ANDREI CURĂRARU expert, WatchDog: Începând cu campania pe care a avut-o în jurul cărţii pe care a scris-o, era clar că Doamna Vlah se vede candidat la alegerile prezidenţiale. În acelaşi timp, nu creează o platformă politică ci, în viziunea ei, una social-politică, numindu-o Asociaţie Obștească. Cred că vrea să evite acele restricţii pe care le-au primit anumite proiecte populare, inclusiv în UTA Găgăuzia, precum a fost Partidul Şansă sau Renaştere.


În pofida denumirii platformei "Moldova Europeană", experţii spun că agenda Irinei Vlah ar rămâne îndreptată spre regimul de la Moscova.  

ION TABÎRŢĂ expert politic: Se doreşte propulsarea ei ca lider naţional care ar fi capabil să coaguleze, în mod special, stânga politică din Republica Moldova, precum anterior se întâmpla să fie coagulată în jurul lui Vladimir Voronin. Această platformă se doreşte a fi acel viitor proiect de ţară care să contrapună proiectului integrării europene.


Irina Vlah a câştigat de două ori mandatul de başcan al Unităţii Teritoriale Autonome Găgăuzia, începând din aprilie 2015 până în  iulie 2023. A fost si deputat, din 2005, pe listele Partidului Comuniştilor.  În 2014, după alegerile parlamentare, Irina Vlah a anunţat că devine candidat independent, dar este susţinută de Partidul Socialiştilor. În septembrie, Irina Vlah a lansat cartea autobiografică "Profesia mea e Politica".

author-img_1

Cristina Mirca

Reporter