Social

Program gratuit de pregătire pentru examenul de Bac: Peste 1.500 de elevi s-au înscris deja

post-img
Pregătire pentru BAC
Sursa foto: radiomoldova.md

Un program de sprijin destinat absolvenților de liceu, axat pe pregătirea pentru examenul de bacalaureat și orientarea în carieră, a atras deja peste 1.500 de elevi din întreaga țară. Cursurile se desfășoară online și sunt susținute de profesori cu experiență, implicați în elaborarea curriculumului și a testelor de bacalaureat.

„Este vorba de un program de cinci săptămâni, cu câte o oră și jumătate pe săptămână, în cadrul căruia elevii pot recupera cele mai dificile subiecte la 11 discipline", a explicat Tatiana Yavuz, șefa Centrului de Ghidare și Consiliere în Carieră. 

Potrivit acesteia, cursurile sunt concepute pentru a consolida cunoștințele acumulate la liceu și pentru a acoperi acele teme care, din diverse motive, nu au fost suficient aprofundate în cadrul orelor.

Elevii beneficiază de experiența profesorilor universitari, autori de manuale și de curriculum, iar lecțiile sunt adaptate structurii testelor de bacalaureat. „Elevii vor avea ocazia să lucreze pe modele de teste din anii precedenți și să primească explicații pentru acele momente sensibile din evaluare", a spus Tatiana Yavuz.

Tatiana subliniază importanța începerii pregătirii din timp. „Februarie este o lună potrivită, pentru că elevii se află într-o perioadă de tranziție. Bacalaureatul este unul dintre primele examene importante din viața lor și poate influența parcursul profesional", a mai spus șefa Centrului.

Un element distinctiv al programului este faptul că este gratuit și accesibil online, ceea ce le permite elevilor din raioane și localități îndepărtate să participe fără costuri suplimentare. În plus, profesorii au creat clase virtuale pe Google Classroom, unde elevii primesc teme suplimentare, materiale de studiu și feedback personalizat.

Pe lângă pregătirea academică, programul include și o componentă de orientare profesională. În cadrul Centrului de Ghidare și Consiliere în Carieră, elevii pot beneficia de testări vocaționale și consiliere psihologică. „Avem psihologi care îi ajută pe tineri să-și identifice aptitudinile și să aleagă specialitatea potrivită, astfel încât să-și valorifice potențialul maxim", a precizat Tatiana Yavuz.

Cursurile de pregătire pentru bacalaureat au început deja și se vor desfășura până la data de 8 martie, înainte de vacanța de primăvară. Înscrierile sunt în continuare deschise, iar elevii se pot înregistra online, accesând site-ul www.upsc.md, la secțiunea „Pregătire de BAC".

author-img_1

Redacția TVR Moldova

Reporter