Actualitate

Siegfried Mureșan: Georgescu refuză fondurile europene pentru că ne vrea săraci și vulnerabili

post-img
Siegfried Mureșan, europarlamentar român

Călin Georgescu „ne vrea înapoi în sărăcie și vulnerabili în fața Rusiei”, declară europarlamentarul român Siegfried Mureșan, în contextul unor declarații ale candidatului pro-rus la funcția de președinte al României, care a declarat că România nu are nevoie de fonduri europene.

În cadrul unui interviu oferit pentru jurnalista Natalia Morari, Călin Georgescu a declarat că  își dorește ca România să devină motorul principal al României, fără bani europeni.

„Nu am nevoie de banii lor, ce să faci cu ei. Cu banii nu poți să faci nimic. S-au vândut destui pe doi țechini, inclusiv de prin țările limitrofe. Independența țării trece prin capacitatea de a te finanța singură. Noi avem nevoie să fim o putere economică și suverană, să ne autosusținem, căci altfel dispărem. Problema este să nu aștepți ceva de la cel puternic.”

În replică, Mureșan îi spune lui Georgescu că, cu ajutorul fondurilor europene și datorită aderării României la Uniunea Europeană, veniturile românilor au crescut, în termeni reali, de 4 ori în ultimii ani. 

„Datorită fondurilor europene, PIB-ul României per capita, raportat la puterea de cumpărare, este, acum, cu 35% mai mare decât al Rusiei. 100 de miliarde de euro au fost alocate de Uniunea Europeană țării noastre de la aderare și până acum. 

(...) Doar dictatorii sărăcesc poporul pentru a avea puterea. Aceasta este miza alegerilor prezidențiale din luna mai: liberi și prosperi ca în Uniunea Europeană sau săraci și captivi ca în Federația Rusă”, declară Siegfried Mureșan.

Într-un interviu acordat Nataliei Morari, concubina oligarhuliui fugar Veaceslav Platon, Călin Georgescu a spus că dorește României să devină motorul principal al Europei. 

Cu toate acestea, el spune că statul român nu are nevoie de investiții. „Nu am nevoie de banii lor, ce să faci cu ei. Cu banii nu poți să faci nimic. (...) Independența țării trece prin capacitatea de a te finanța singură. Noi avem nevoie să fim o putere economică și suverană, să ne autosusținem, căci altfel dispărem”, a spus el.  

author-img_1

Lidia Gorka

Reporter