Poliția de Frontieră anunță că, în dimineața zilei de 17 martie, ora 01:30, în zona localității Olănești, pe direcția Iaskî (Ucraina) – Crocmaz (Republica Moldova), polițiștii de frontieră au observat și auzit un aparat de zbor necunoscut asemănător unei drone de tip Shahed.
Potrivit datelor constatate la fața locului, obiectul aerian a fost detectat la o înălțime de până la 150 de metri, survolând spațiul aerian al Republicii Moldova în sectorul menționat, ulterior deplasându-se pe direcția localității Căplani.
În baza datelor disponibile, au fost întreprinse toate măsurile procedurale conform legislației în vigoare.
„Zona este monitorizată de către autoritățile competente, iar până la acest moment nu au fost identificate obiecte sau elemente care să prezinte pericol pentru securitatea cetățenilor”, precizează Poliția de Frontieră.
Acum câteva zile, spațiul aerian al R. Moldova a fost survolat neautorizat de un obiect aerian, posibil o dronă de tip Shahed, care ar fi dispărut de pe radare în regiunea Cimișlia, în apropierea localității Troițcoe.