La Strasbourg, eurodeputații vorbesc despre următoarele săptămâni ca despre un moment-cheie pentru Republica Moldova în procesul de extindere a Uniunii Europene. Un alt subiect este necesitatea ca Republica Moldova să-și construiască un profil european, bazat nu doar pe reforme, ci și pe contribuția concretă pe care o poate aduce Uniunii Europene.
În Parlamentul European de la Strasbourg, atenția se mută tot mai mult spre Consiliul Uniunii Europene, acolo unde decizia deschiderii oficiale a negocierilor pe clustere a rămas blocată. Potrivit eurodeputatului Dan Barna, următoarele săptămâni ar putea fi decisive pentru deblocarea dosarului.
DAN BARNA eurodeputat: Următoarele două-trei săptămâni ar trebui ca această situație să se deblocheze, ar trebui Ungaria să ridice acest veto pe care l-a menținut în toată această perioadă și aceasta, cred, este prioritatea politică a următoarelor săptămâni.
Totodată, în Parlamentul European începe să se contureze și ideea că Republica Moldova trebuie să își construiască următoarea etapă a discursului european - un mesaj care să nu fie bazat doar pe reformele sau pe statutul de țară candidată, ci și pe rolul Moldovei în interiorul Uniunii Europene.
VICTOR NEGRESCU eurdeputat: E crucial pentru Republica Moldova în perioada următoare să prezinte partenerilor europeni valoarea adăugată pe care o aduce Uniunii Europene. Republica Moldova are, din punct de vedere economic, un potențial deosebit, pe zona digitală, pe zona de agricultură. Cred că experiența pe care Republica Moldova a dobândit-o în combaterea atacurilor cibernetice reprezintă, de asemenea, un argument viabil pentru ca Republica Moldova să fie un lider la nivel european.
Sesiunea plenară a Parlamentului European de la Strasbourg se desfășoară în perioada 19-22 mai și include dezbateri privind extinderea Uniunii Europene, securitatea cibernetică, investițiile străine în sectoare strategice și competitivitatea economiei europene.