Politic

Kremlinul are fonduri nelimitate pentru destabilizarea Republicii Moldova, expert

post-img
Kremlin

"Kremlinul are aproape fonduri nelimitate pentru destabilizarea Republicii Moldova care sunt cu mult cu net superioare la ceea ce putem noi să facem", a declarat Andrei Curăraru, expert WatchDog în platoul emisiunii "Punctul pe AZi" de la TVR Moldova. El a menționat că Federația Rusă mizează foarte mult pe picarea acestui referendum pentru integrare europeană, însă cetățenii Republicii Moldova trebuie să dea dovadă de un element de mobilizare, ieșind la vot, în așa fel încât aceste scheme de destabilizare să nu își aibă efectul.

"Înțelegem că Federația Rusă mizează foarte mult pe picarea acestui referendum pentru integrare europeană și vizita în Federația Rusă a doamnei Guțul și declarațiile Kremlinului fac parte dintr-o strategie în care să se creeze acest factor de grup: noi versus ei, să spună că dacă ești vorbitor de limba rusă nu poți vota pentru integrarea europeană. Această campanie abia începe și aceste mesaje de rusofobie, de ignorarea intereselor locale doar se vor intensifica. Trebuie să înțelegem că o parte din responsabilitatea noastră este să comunicăm deschis despre ce înseamnă integrare europeană și cum ne ajută. Acest referendum odată asumat, el trebuie să treacă așa ca să demonstrăm inclusiv partenerilor externi că acea responsabilitate pe care ne-o asumăm noi ca popor să mergem pe calea de integrare europeană e una veritabilă și nu una care e la limită. De asta, participarea cetățenilor Republicii Moldova la alegerile europene, la alegerea președintelui și la referendum sunt singurele modalități de a curma aceste scheme pentru că e clar că Kremlinul are aproape fonduri nelimitate pentru destabilizarea Republicii Moldova care sunt cu mult cu net superioare la ceea ce putem noi să facem. Ceea ce putem noi să facem e ceea ce am văzut și la mormântul lui Navalnîi când mii și mii de flori și au demonstrat că realitatea lor e diferită de cea a Kremlinului. Când se vor prezenta la urne 70-80% din cetățenii Republicii Moldova nu se va mai pune problema la bieții oameni săraci care cu o mie de lei sunt gata să voteze cum li se spune. E un element de mobilizare pe care trebuie să îl asigurăm, altfel, aceste scheme de destabilizare își vor avea efectul. Mai mult decât atât, ceea ce a prezentat SIS-ul este un scenariu destul de mediu. Trebuie să mergem pe o cale prin care noi, pe căi democratice, le arătăm că nu e realitatea Kremlinului aici în R. Moldova. Pe de o parte avem dronele care cad la Etulia, pe de altă parte avem salariu mediu european, libertatea de a veni și a pleca, libertatea de expresie și fonduri europene. Cam asta avem noi în aceste două opțiuni la referendum", a declarat Andrei Curăraru, expert WatchDog în platoul emisiunii "Punctul pe AZi" de la TVR Moldova.

Totodată, Ina Coșeru, deputat PAS, a menționat că declarațiile purtătoarei de cuvânt a Ministerului Afacerilor Externe al Rusiei, Maria Zaharova, care a spus că "limba moldovenească există” sunt blamabile.

"Sunt regretabile aceste expuneri vizavi de politica pe care o ducem noi aici de la Chișinău pentru că integrare europeană înseamnă respect față de toate naționalitățile și față de toate minoritățile etnice care locuiesc pe teritoriul țării. Acestea sunt valorile Uniunii Europene și vrem să le implementăm și în țara noastră. Acele falsuri, dacă nu vorbești limba română, o să fii o naționalitate de mâna a doua sau vei avea anumite limitări în viața socio-economică. Este absolut greșit acest lucru și trebuie să comunicăm tuturor oamenilor că integrare europeană înseamnă respect față de fiecare om care locuiește pe teritoriul Republicii Moldova ori dacă nu ne vom conforma acestor valori și reguli, vom fi taxați. 

Faptul că noi am numit limba română în legislația noastră pentru că așa este și nu e limba moldovenească, nu înseamnă că noi nu avem respect față de cei care vorbesc limba rusă. Trebuie să comunicăm mai bine, pe înțelesul și limba lor despre tot ce înseamnă integrarea europeană, că sunt posibilități mai multe pentru ei, să încerce toate valorile și toate posibilitățile europene, să se miște liber în spațiul european, să acceseze piețele europene. Asta s-a întâmplat până acum că vorbitorii de limba rusă au primit mai multe informații false. Am văzut în Găgăuzia, acolo unde votul a fost foarte mult influențat anume de propagandă și de coruperea electoratului. Aici trebuie să intervenim și să taxăm, să pedepsim corupția în procesul electoral și să aducem cât mai multă informație veridică", punctează deputatul PAS.

Ediţia emisiunii "Punctul pe AZi” de la TVR Moldova poate fi urmărită mai jos.

author-img_1

Cristina Mirca

Reporter