Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova a inaugurat, marți, două proiecte importante finanțate prin Programul educație, în cadrul Universității de Stat din Moldova (USM).
Astfel, a avut loc inaugurarea Centrului de instruire și evaluare motrică a Institutului de Educație Fizică și Sport (IEFS), destinat formării specialiștilor care asigură accesul persoanelor cu dizabilități la practicarea sportului.
Acesta oferă infrastructura adaptată și resurse moderne pentru instruirea studenților și a profesioniștilor din domeniu. La eveniment au participat rectorul USM, Igor Șarov, directorul IEFS, Viorel Dorgan, reprezentanți ai DRRM, cadre didactice și studenți.
Marți, echipa DRRM a vizitat spațiile administrative modernizate cu sprijinul financiar al Departamentului, respectiv cele trei săli de conferință ale Institutului de Zoologie din cadrul Universității de Stat din Moldova.
Dotarea cu echipamente moderne contribuie la creșterea calității activităților de cercetare și la integrarea institutelor din Republica Moldova în spațiul european al cercetării.
Prin aceste investiții, Guvernul României continuă să sprijine dezvoltarea educației, cercetării și incluziunii sociale în Republica Moldova.