Autoritatea Națională de Integritate a constatat la Olga Arseni, directoarea Centrului de reabilitare a persoanelor vârstnice și persoanelor cu dizabilități „Speranța” din Vadul lui Vodă, o avere nejustificată de 871.114 de lei. În mai 2025, Arseni, adjuncta sa Natalia Ostapciuc și un intermediar au fost reținuți de CNA și procurorii din Chișinău, în urma a 50 de percheziții într-un dosar de corupere pasivă, trafic de influență și delapidarea averii străine.
Controlul ANI a fost inițiat în urma unei sesizări înregistrate în mai 2025, care a făcut referire la perchezițiile efectuate la centrul „Speranța”.
Potrivit sesizării, „conform declarațiilor de avere și interese personale depuse de dna Olga Arseni pentru perioada 2020-2024, aceasta nu a declarat deținerea, dobândirea sau înstrăinarea unor bunuri mobile sau imobile, ceea ce creează o aparență de încălcare a regimului juridic al declarării averii și a intereselor personale”.
Inspectorul de integritate a verificat averea și interesele personale ale Olgăi Arseni și familiei sale pentru perioada 1 august 2016 - 27 iunie 2025.
Ce a stabilit ANI
Pentru 2019, inspectorul a stabilit o diferență de 264.344 de lei, legată în principal de procurarea unui automobil Honda CR-V, fabricat în 2010, pentru care familia a achitat, potrivit documentelor examinate, 12.000 de franci elvețieni, echivalentul a 204.660 de lei la cursul BNM din ziua tranzacției, precum și cheltuieli aferente devamării.
Pentru anul 2025, diferența calculată a ajuns la 606.770 de lei. Aceasta a fost pusă în legătură cu suma de 34.150 de euro și 500 de dolari SUA, ridicată de CNA în timpul percheziției din 27 mai 2025.
ANI precizează că pentru ambele perioade diferențele depășesc pragul legal de 20 de salarii medii lunare pe economie, criteriu utilizat pentru stabilirea unei „diferențe substanțiale".
Arseni a invocat proveniența banilor
În punctul de vedere transmis ANI în martie 2026, Olga Arseni a contestat concluziile inspectorului. În ceea ce privește automobilul Honda CR-V, aceasta a susținut că banii pentru procurarea mașinii din 2019 proveneau din vânzarea unui alt automobil al familiei, precum și din economii.
Inspectorul de integritate nu a acceptat această explicație. Potrivit actului, nu au fost prezentate documente care să confirme vânzarea primului automobil în decembrie 2018 pentru aproximativ 8.000 de euro. Mai mult, documentele examinate de ANI arată că în ianuarie 2019 pentru acel automobil au fost achitate taxa pentru folosirea drumurilor și polița RCA.
În cazul celor 34.150 de euro, Arseni a susținut că banii nu îi aparțineau și că proveneau din tranzacții imobiliare efectuate de rude. Potrivit explicațiilor sale, banii ar fi fost transmiși pentru păstrare și ținuți în locuința unde aceasta locuia.
Inspectorul ANI a respins și această justificare, argumentând că actele prezentate confirmă existența unor tranzacții imobiliare, dar nu demonstrează traseul banilor pe parcursul anilor și faptul că suma ridicată la percheziție este exact cea provenită din acele tranzacții.
În actul de constatare, ANI mai indică faptul că în declarațiile de avere și interese personale pentru anii fiscali 2021-2024 Olga Arseni nu ar fi declarat automobilul Honda CR-V, fabricat în 2010.
De asemenea, potrivit inspectorului, în aceleași declarații nu a fost indicat un teren cu suprafața de 0,06 hectare, dobândit în 2016.
Cazul va fi transmis în instanță pentru examinarea confiscării averii, iar raporturile de muncă ale acesteia urmează să înceteze. Totodată, Arseni ar urma să aibă o interdicție de trei ani de a ocupa funcții publice. Actul poate fi contestat în termen de 30 de zile, la Curtea de Apel Centru.
În ce dosar a fost vizată Olga Arseni
Pe 27 mai 2025, directorul Centrului de reabilitare „Speranța" din Vadul lui Vodă, Olga Arseni, directoarea adjunctă Natalia Ostapciuc și un intermediar au fost reținuți în urma a 50 de percheziții efectuate de CNA și procurorii din Chișinău.
În cadrul acțiunilor au fost ridicate peste 1,5 milioane de lei, dintre care aproximativ 900.000 de lei de la conducerea instituției. Persoanele sunt cercetate pentru corupere pasivă, trafic de influență și delapidarea averii străine în legătură cu achizițiile publice.
Potrivit CNA, conducerea ar fi cerut sistematic sume între 10.000 și 40.000 de lei pentru fraudarea licitațiilor și ar fi ascuns în contabilitate bani încasați de la pacienți pentru tratamente de recuperare, folosindu-i ulterior în scopuri personale.