Parlamentul European a votat cu o largă majoritate de voturi raportul anual privind relația cu Republica Moldova, reafirmând sprijinul ferm pentru accelerarea procesului de aderare a țării la Uniunea Europeană. Anunțul a fost făcut de eurodeputatul Siegfried Mureșan, președintele Delegației Parlamentului European pentru relația cu Republica Moldova.
„Prin votul de astăzi, reconfirmăm sprijinul nostru ferm pentru accelerarea procesului de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană”, a scris eurodeputatul Mureșan pe Facebook.
Potrivit acestuia, un amendament propus de europarlamentarii Partidului Național Liberal și din Grupul PPE solicită Comisiei Europene să intensifice sprijinul acordat Chișinăului pentru finalizarea screening-ului bilateral și deschiderea primelor capitole de negociere în lunile următoare.
Raportul solicită, de asemenea, liberalizarea permanentă a comerțului dintre UE și Republica Moldova, înlocuind actuala liberalizare temporară aplicată în contextul războiului din Ucraina. Măsura a facilitat redirecționarea produselor agricole moldovenești spre piața europeană, iar o liberalizare permanentă ar oferi stabilitate producătorilor locali și ar atrage mai mulți investitori străini.
Totodată, Parlamentul European cere un sprijin mai puternic din partea UE în combaterea ingerințelor externe și a atacurilor hibride, în special din partea Federației Ruse. Asistența financiară și tehnică este considerată esențială în contextul alegerilor parlamentare programate pentru această toamnă în Republica Moldova.
„Aceste alegeri sunt foarte importante pentru continuarea parcursului european al Republicii Moldova, iar riscul ca Rusia și alți actori externi să încerce să influențeze rezultatul acestora este ridicat. Așa cum au încercat, fără succes, să influențeze alegerile prezidențiale și referendumul privind aderarea la Uniunea Europeană de anul trecut, așa vor încerca și acum. Trebuie să fim alături de Republica Moldova în combaterea acestor ingerințe și în continuarea drumului său european”, a conchis Siegfried Mureşan.