TV Network
Canalele TVR
Politic

Oficial rus proferează amenințări la adresa Chișinăului: „Vor primi răspuns din partea Moscovei”

post-img
Viceministrul rus de Externe, Mihail Galuzin

Viceministrul rus de Externe, Mihail Galuzin, acuză autoritățile Republicii Moldova că își intensifică politica îndreptată împotriva Rusiei și că urmează „directivele Bruxelles-ului”. Oficialul rus susține că restricțiile impuse diplomaților ruși, dar și măsurile adoptate față de presa și instituțiile ruse din Republica Moldova reprezintă acțiuni ostile care vor primi un răspuns din partea Moscovei.

„Am observat în repetate rânduri că Chișinăul oficial a pierdut chiar și aparența de independență și urmează orbește directivele Bruxelles-ului, în primul rând, pe cele îndreptate împotriva Rusiei”, a declarat viceministrul rus de Externe, Mihail Galuzin, într-un interviu pentru TASS.

El a subliniat că toate acțiunile ostile vor primi răspunsuri adecvate, ținând cont de principiul reciprocității.

De aici și dorința autorităților moldovene de a epura spațiul socio-politic al Republicii Moldova de orice are legătură cu țara noastră cu orice preț. În acest scop, regimul de la Chișinău a restricționat activitatea presei ruse și de limbă rusă, a lansat represiuni împotriva oponenților săi politici interesați de restabilirea unui dialog constructiv cu Rusia și a căutat să complice pe cât posibil contactele ruso-moldovenești în sferele economice, științifice, educaționale, culturale și umanitare. În acest context, este clar că liderii moldoveni sunt iritați de activitatea cotidiană a diplomației noastre, a cărei misiune este de a promova cooperarea reciproc avantajoasă dintre Rusia și Moldova și de a consolida relațiile tradițional prietenoase dintre popoarele țărilor noastre.

Galuzin a remarcat că practica provocărilor împotriva personalului ambasadei ruse, a curierilor diplomatici și a oficialilor a început după ce forțele pro-occidentale și anti-ruse au ajuns la putere în Republica Moldova în 2020-2021.

El a subliniat de asemenea că „Republica Moldova a început să recurgă la provocări împotriva personalului ambasadei noastre, a curierilor diplomatici ruși și a oficialilor după ce forțele pro-occidentale și anti-ruse au ajuns la putere în 2020-2021. Partea moldovenească a impus cote privind numărul de angajați ai ambasadei și au existat cazuri repetate în care diplomații noștri au fost expulzați, cărora li s-a refuzat acreditarea, reținuți și împiedicați să treacă frontiera. Firește, în conformitate cu principiul reciprocității, toate aceste acțiuni ostile au primit și vor continua să primească răspunsuri adecvate”.

Din păcate, partea moldovenească evită în mod persistent dialogul diplomatic civilizat pe întreaga gamă de probleme legate de circulația transfrontalieră dintre cele două țări, remarcă el.

Centrul Rus de Știință și Cultură din Chișinău și-a încetat oficial activitatea la începutul lunii iulie 2026. Ambasada Federației Ruse susține că va continua unele activități culturale prin intermediul secției de cultură. Anterior, s-a vehiculat ideea ca instituția respectivă să își mute locația pe teritoriul regiunii transnistrene separatatiste.

Autoritățile de la Chișinău argumentează măsurile restrictive adoptate față de unele surse media prin necesitatea protejării spațiului informațional și a securității naționale. Autoritățile de la Chișinău susțin că măsurile împotriva unor surse media și platforme online au fost adoptate în contextul intensificării ingerințelor informaționale, în special după declanșarea războiului Rusiei împotriva Ucrainei.

Potrivit autorităților, în perioada stării de urgență au fost blocate aproximativ 75 de resurse online care răspândeau informații false sau mesaje ce incitau la ură, dezordini în masă ori război.

În martie 2022, a fost restricționată și retransmiterea unor programe produse în state care nu au ratificat Convenția Europeană privind televiziunea transfrontalieră, iar în decembrie 2022 au fost suspendate licențele de emisie pentru șase servicii media, pe fondul riscurilor de dezinformare și al încălcărilor constatate de Consiliul Audiovizualului.

Citește și: „A dispărut de pe harta Chișinăului”. Kievul salută închiderea Centrului Rus de Știință și Cultură

În ce privește explulzarea diplomaților ruși, Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Moldova a justificat aceste expulzări prin acuzații de spionaj, ingerință în afacerile interne, activități incompatibile cu statutul diplomatic și încălcarea suveranității Republicii Moldova, nu prin simplul fapt că diplomații erau ruși.

În privința închiderii Centrului Rus de Știință și Cultură, această instituție și-a suspendat activitatea în urma dronelor rusești căzute pe teritoriul Republicii Moldova.

author-img_1

Cristina Mirca

Reporter