Nu trece zi fără evenimente rutiere pe șoselele Republicii Moldova. Și azi, doi oameni au fost la un pas de moarte in urma unui accident produs pe drumul Chisinau - Ialoveni. Accidentul rutier a provocat și un ambuteiaj care a blocat traficul pentru câteva ore.
Accidentul s-a produs la prânz, la intrarea în oraşul Ialoveni. Și de această dată neatenția și nerespectarea regulilor elementare de circulație au fost cauzele accidentului.
MARIANA DIDENCO, ofițer de presă: „La fața locului polițiștii au stabilit că un bărbat de 71 ani, în timpul conducerii unui autoturism MUSCA preliminar a neglijat prevederile regulamentului circulaţiei rutiere, nu a cedat trecerea, astfel fiind tamponat lateral de un autoturism, condus de un bărbat de 33 ani”.
În urma impactului violent, şoferul şi soţia sa, de 68 de ani, au fost internati la Institutul de Medicină Urgentă. Starea pacienţilor este stabilă, de gravitate medie. Un al treilea pasager, fiul șoferului, aflat și el in masina lovită, a scăpat ca prin minune.
VALENTIN BÎRCĂ, pasager? „Ne-am pornit la Nemoreni şi când aici, i-am spus lui tata să-i lase să treacă ei şi pe urmă o să trecem noi. El a spus nu, că vom reuşi. Când am dat ne-au pălit. - Câte persoane eraţi în automobil? – Trei, mama, tata şi eu. – Cine era la volan?- Tata. – Cum se simt? – La cap sunt păliţi oleacă iar la mama mâna e ruptă”.
Politia a inceput o anchetă in acest caz.