TV Network
Canalele TVR
Actualitate

Ministrul Efros, despre profilul funcţionarilor vulnerabili la acte de corupție: Prin asigurarea unui salariu decent polițistului vom diminua din actele de corupție

post-img
captură foto

Oamenii legii constată că numărul şoferilor prinşi la volan în stare de ebrietate descreşte. Despre acest lucru a vorbit în cadrul emisiunii „Punctul pe AZi”, de la TVR MOLDOVA, ministrul Afacerilor Interne, Adrian Efros.

„Noi vedem din statistici în descreștere numărul cetățenilor care sunt depistați în stare de ebrietate la volan. Dacă timp de 24 de ore erau în jurul la 25- 26 de cazuri, acum sunt sub 20 de cazuri. Și vedem tendința respectivă în descreștere, ceea ce ne face să fim mai vigilenți și să întreprindem mai multe măsuri. Evident nu o să o putem aduce la zero, dar ne dorim să o diminuăm maxim posibil. MAI a întreprins mai multe măsuri, de la nivel politic până la nivel tactic și aici mă refer la inițiativă legislativă de modificare a Codului de Procedură Penală, unde dorim să introducem drug test și a trecut în prima lectură, astfel patrulele vor avea mai multe pârghii de a identifica și a documenta șoferii care se urcă fie în stare de ebrietate sau sub influența substanțelor narcotice. Asta e o măsură de prevenție. Pentru prima dată a fost aplicată măsura de sechestrare specială a automobilului sau a mijlocului prin care s-a comis contravenția și această măsură a stârnit, într-un fel, un val de reticență din partea societății, dar asta este o măsură de descurajare prin care noi ne dorim ca cetățeanul să se gândească triplu are sens să mă urc băut sau sub influența drogurilor la volan sau să iau un taxi”, a afirmat oficialul.

Oficialul s-a referit și la acțiunile întreprinse de MAI pentru a descurajarea luarea de mită de către polițiști.

„Se întreprind mai multe măsuri, toți polițiștii au camera de înregistrare, de serviciul de protecție sunt organizate, în primul rând, instruiri, testări și astfel noi punem accent pe descurajare și conștientizare că este o ilegalitate și pentru asta o să poarte răspundere cel care a pus mita în buzunar. Am făcut și un profil a persoanelor cel mai vulnerabile la acte de corupție prin care am stabilit vârsta, starea socială ca să putem să lucrăm pe mai multe filuere. Cei mai predispuși: vârsta medie e de 30 de ani, au un stagiu de la cinci până la 10 ani în MAI, cei mai mulți sunt căsătoriți, au copiii, au credite pentru necesități, în special au credite imobiliare și de aici se leagă toată vulnerabilitatea față de mită și actele de corupție”, a spus Adrian Efros.

Potrivit ministrului, sunt identificate soluții pentru a majora salariile polițiștilor.

„Salariu nu este cel mai mare, dar dacă comparăm cu misiunile care le execută un polițist și cu remunerarea este o deviere și este o improporționalitate destul de mare, identificăm soluții pentru a majora salariile polițiștilor astfel încât să diminuăm din această vulnerabilitate. Sursa de venit dictează vulnerabilitățile respective, noi am încercat pe parcurs și am ajustat salariile polițiștilor la nivelul coșului minim de consum sau cel al inflației, astfel de ajustări trebuie să fie mult mai frecvente și prin asigurarea unui salariu decent polițistului vom diminua din actele de corupției și această vulnerabilitate”, a spus Adrian Efros.

author-img_1

Svetlana Cojocaru

Reporter