Cultură

Premiera filmului „Floarea Vieții” va avea loc pe 23 decembrie

video

Premiera filmului „Floarea Vieții” va avea loc marți, 23 decembrie, ora 19:00, la cinematograful ODEON din Chișinău. VIRGILIU MĂRGINEANU, producător de filme, președintele Uniunii Cineaștilor din R. Moldova, profesor universitar şi VICTOR MAXIAN, regizor, au oferit în cadrul emisiunii „Telematinal” mai multe detalii despre acest eveniment.

Victor Maxian, regizor: Ideea a apărut la o colegă de a noastră, Diana Vlas, care a făcut un film scurt despre elemente de decor din sudul țării. Noi l-am privit, ne-a plăcut și am zis de ce să nu facem mai mult. Și așa am pornit un pic în forță ca să reușim să filmăm în cât mai multe locuri și să avem prinse aceste elemente care dispar. Este o poveste foarte fină în care am încercat să includem cât mai multe elemente. Am filmat în mai multe raioane, inclusiv în stânga Nistrului.

Virgil Mărgineanu, producător de filme: Fiecare film are o valoare, o tematică pe care o promovează. Pentru echipa OWH este al cincilea film din seria celor șapte lungmetraje pe care le lansăm în ultima perioadă. Mesajul filmului este de a urmări ceea ce ne înconjoară, pentru că suntem înconjurați de mult frumos. Sunt sigur că după vizionarea acestui film oamenii vor privi altfel casele părintești pentru că aceste tradiții, din păcate, nu se mai păstrează.

Documentarul este rezultatul unei cercetări vizuale de amploare, realizate în aproximativ o sută de localități din Republica Moldova, și valorifică patrimoniul cultural tradițional prin imagini surprinse în gospodării rurale unde se mai păstrează covoare, lăicere, păretare, țesături, broderii și elemente decorative autentice.

Filmul este dedicat promovării și conservării patrimoniului cultural național, precum și recunoașterii valorii meșteșugurilor tradiționale din Republica Moldova.

author-img_1

Redacția TVR Moldova

Reporter