ACTUALITATE

Expertul militar ucrainean, Mykhailo Samus, crede că Rusia îşi va folosi întregul contingent dislocat în regiunea transnistreană a Republicii Moldova într-un conflict militar cu Ucraina. Expertul care este şi director la New Geopolitics Research Network a spus, într-un interviu pentru Radio Chişinău, că în stânga Nistrului ar fi activi mulţi angajaţi ai serviciilor secrete ruse.

Potrivit expertului, Rusia este pregătită 100% din punct de vedere militar, să atace Ucraina, însă nu este la fel de pregătită şi politic sau geopolitic.

MYKHAILO SAMUS, expert militar, Ucraina: „Chiar dacă va fi o operaţiune militară la scară largă sau câteva operaţiuni tactice în jurul Ucrainei, forţele ruse din regiunea transnistreană vor fi folosite pentru a sprijini atacul rus dinspre Marea Neagră şi Crimeea. Sunt sigur că în regiunea transnistreană sunt foarte multe servicii secrete, agenţi secreţi şi forţe speciale ruse şi toate acestea vor fi folosite împotriva teritoriile ucrainene, în special în oraşele mari, pentru a crea haos, pentru a distruge infrastructura de bază şi pentru crea panică în Odessa şi regiunile din apropierea ei." 

Ambasadorul SUA la ONU, excelenţa sa Linda Thomas-Greenfield, a declarat că Statele Unite vor oferi sprijin şi protecţie Republicii Moldova în cazul unui conflict al Rusiei cu Ucraina.

Excelenţa Sa LINDA THOMAS-GREENFIELD, ambasadorul SUA la ONU: „Urmărim situaţia la toate graniţele. Ne angajăm să asistăm toţi vecinii Ucrainei în pregătirea lor pentru orice acţiuni care ar putea veni din partea Rusiei. Ar putea să facă mişcări neprevăzute, să utilizeze diverse mijloace, dar suntem în alertă şi suntem pregătiţi să facem faţă planului lor".

Experţii în problema transnistreană cred că regimul separatist de la Tiraspol reprezintă pericol, indiferent de evoluţiile evenimentelor de la graniţa ruso-ucraineană.

ALEXANDRU FLENCHEA, fost vicepremier pentru Reintegrare: „Cel mai grav lucru pe care-l observ în evoluţia ultimelor săptămâni este că marile puteri admit un scenariu unui război. În context local, al Republicii Moldova şi zonei transnistrene, trupele ruse staţionate în stânga Nistrului, formaţiunile paramilitare ale regiunii transnistrene şi depozitele de muniţii de la Cobasna, reprezintă o ameninţare la adresa securităţii Republicii Moldova, indiferent de evoluţiile în Ucraina."

Amintim că săptămâna trecută, militarii ruşi au organizat aplicaţii cu lansatoare de grenade în zona transnistreană. A confirmat-o chiar armata rusă, pe site-ul Ministerului Apărării de la Moscova, a doua zi după consultările ruso-americane.

În contextul tensiunilor de la frontiera Ucrainei, ministrul Afacerilor Externe al Republicii Moldova, Nicu Popescu, va efectua o vizită la Bruxelles, la Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord. Potrivit serviciului de presă al NATO, vizita va avea loc luni, 24 ianuarie, iar ministrul Nicu Popescu va avea o întrevedere cu secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, la sediul Organizaţiei.