Economic

ANRE anunță noi prețuri la benzină și motorină. Cât vor costa mâine carburanții

post-img
carburanți
Sursa foto: imagine simbol

În ultima perioadă, Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică anunță că, în cadrul exercițiului de stabilire a prețurilor maximale de comercializare cu amănuntul a produselor petroliere principale de tip standard, înregistrează o scădere constantă a acestor valori.

Potrtivit instituției, începând cu luna aprilie carburanții s-au ieftinit în total cu 2,26 lei/litru la benzină și 2,08 lei/litru la motorină. Totodată, prețul la motorină a scăzut sub următorul prag psihologic de 19 lei/litru.

Astfel, pentru ziua de mâine (11.05.2023), Agenția a stabilit următoarele prețuri maximale de comercializare cu amănuntul a produselor petroliere principale de tip standard:
- 23,26 lei/litru - pentru benzina COR 95 (- 33 bani);
- 18,95 lei/litru - pentru motorina standard (- 33 bani).

„Scăderea prețurilor de comercializare a carburanților de către ANRE se datorează în mare parte diminuării cotațiilor Platts, indicator care stă la baza metodei actuale de determinare a nivelului prețurilor în condițiile în care Republica Moldova importă produsele petroliere în proporție de 100%”, menționează instituția.

author-img_1

Svetlana Cojocaru

Reporter