Deși au trecut aproape 3 luni de la finalizarea lucrărilor de aprovizionare cu apă a localităţii Zastânca, raionul Soroca, locuitorii nu au acces la apă potabilă. Rețeaua este construită, dar nu poate fi pusă în funcțiune pentru că nu s-a făcut recepția lucrărilor. Autorităţile locale îşi pasează responsabilităţile, iar oamenii rămân în prag de iarnă fără apă potabilă.
În regiunea Candeba, din localitatea Zastânca, sunt 110 gospodării. In august a fost finalizată construcția rețelelor de alimentare cu apă dar apa nu curge în robinete. Și fântânile sunt secate iar localnicii sunt nevoiți sa aducă apă cu găleata de la izvoarele din apropiere.
Potrivit primarului, apeductul nu poate fi pus în funcțiune pentru ca nu s-a făcut recepția lucrărilor de către Inspectoratul Naţional de Supraveghere Tehnică.
VALERIU COVALCIUC primar, satul Zastânca, Soroca: Noi, vineri, 7 noiembrie, am făcut un demers oficial care a fost transmis la Inspectoratul Naţional de Supraveghere Tehnică referitor concluzia raportului de expertiză a fântânilor care sunt date. La ziua de azi, pasul bate pe loc, lumea suferă, nu e apă în partea opusă a satului.
Cei de la Inspectoratul Național de Supraveghere Tehnică susțin că nu au o concluzie din cauza lipsei unor documente.
VALENTIN VASCAUŢEAN responsabil, Inspectoratul Național de Supraveghere Tehnica Nord: Azi dimineaţă el (n.r: primarul) mi-a adus încă un set de documente. Ele sunt acum în examinare. -Şi când veţi avea un răspuns? Eu trebuie să le examinezi, să văd legalitatea, corectitudinea lor, nu pot să vă spun.
Potrivit procedurii, după recepţia lucrărilor urmează să fie solicitată concluzia Agenţiei Naţionale pentru Sănătate Publică. Abia apoi rețeaua poate fi pornită iat localnicii sa aibă apă la robinete.