Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), oficiul „Sud” anunță trimiterea în judecată a polițistei de frontieră și inspectorului vamal, care în noiembrie 2021 au legalizat fraudulos intrarea în țară a unui Mercedes înregistrat în Polonia.
Conform informațiilor false înregistrate în sistemele de frontieră și vamale din Republica Moldova, la volanul mașinii se afla o femeie din România, care ar fi revenit din Ucraina la volanul unui vehicul înmatriculat în Polonia, la doar un minut după ce ar fi ieșit din Ucraina.
Mai mult, femeia din Galați, România, care figura în sistemele de informații ca fiind șoferul mașinii, nu se afla în acel moment în Republica Moldova, ci primea tratament la domiciliu în România. De asemenea, autoritățile au descoperit că permisul de conducere introdus în sistem conținea informații diferite față de cele ale acesteia, iar pașaport de călătorie nu deținea.
Urmare a investigațiilor comune cu Direcția regională Sud a Poliției de Frontieră, procurorii PCCOCS le-au prezentat celor doi învinuirile pentru fals informatic. Potrivit Codului penal, fapta se pedepsește cu amendă de până la 92.500 lei sau cu închisoare de la 2 la 5 ani.
Judecătoria Cahul urmează să se pronunțe, timp în care cei doi inculpați beneficiază de prezumția nevinovăției, până la o hotărâre judecătorească finală, potrivit legii.