Social

Lecții printre găleți cu apă la Liceul „Petru Movilă” din Chișinău

Lecții printre găleți cu apă la Liceul „Petru Movilă” din Chișinău

Ploile abundente din ultimele zile au inundat și sălile de clasa de la Liceul Petru Movilă din Chișinău. Acoperișul e stricat, iar apa a ajuns în clădire. Elevii au stat la ore printre gălețile puse să colecteze apa de ploaie. Pentru reparația acoperișului ar fi nevoie de aproape 6 milioane de lei și conducerea liceului speră să-i obțină de la Primăria Chișinău. Autoritățile locale spun că reparațiile în instituțiile de învățământ pot începe doar după ce bugetul municipal va fi votat.

La Liceul Petru Movilă învață peste o mie de elevi. De aproape un an, dacă plouă afară, plouă și in clădire. Apa a ajuns și în sala de sport iar din cauza umezelii podeaua s-a umflat, iar pereţii sunt plini de mucegai.

MIHAIL STATCHEVSCHI, profesor, Liceul Teoretic „Petru Movilă": După ce am fost inundați în urma ploilor, noi am îngrădit acel loc că să nu ne rănim, dar așa facem orele de sport afară. Desigur, ne dorim să ne repare acoperișul. E foarte necesar.


OXANA CHIOSA, director, Liceul Teoretic „Petru Movilă": Marți, profesorul de educație fizică m-a anunțat că podeaua s-a umflat. S-a întâmplat săptămâna această, după ce a plouat. Puteți să observați pe tavan urme care abia acum au apărut. Dacă în cealaltă parte, urmele s-au format de mult timp, aici sunt proaspete, abia s-au format.

ANA CHITIC, profesor, Liceul Teoretic „Petru Movilă": Mai mult curge la etajul 4, acolo este mai oribil, se îmbibă în pereți și vom rămâne cu mucegai. De asta avem nevoie de ajutor pentru că va ajunge până la etajul întâi. Acum a ajuns până la etajul 3. Dar la anul ce va fi?

Pentru reparația acoperișului ar fi nevoie de aproape 6 milioane de lei.

OXANA CHIOSA, director, Liceul Teoretic,,Petru Movilă": – Câte cereri aveți scrise la Direcție pentru reparația acoperișului?

– Anul trecut am scris trei și de anul trecut s-a început procesul.

– Câți bani ați cerut?

– Noi am cerut aproape 5,5 milioane. Șefului adjunct al Direcției Generale Educație, Tineret și Sport susține că acoperișul va fi reparat capital doar după ce Consiliul Municipal va aproba bugetul pentru anul 2025.

ANDREI PAVALOI, șef adjunct, Direcția Generală Educație, Tineret și Sport: Ca soluție intermediară am propus intermediară am propus doamnei director să plombăm locurile unde la moment este scurgere, asta ar scoate problema pe o anumita perioada. Cu cât mai repede CMC va aproba bugetul, cu atât mai repede putem să ne apucăm de lucrări. Consilierii PAS și MAN pasează între ei responsabilitatea tergiversării aprobării bugetului.


SERGIU CREȚU, consilier PAS în CMC: Personal am mers la toate instituțiile de învățământ care sunt în degradare și distrugere și care au nevoie de investiții capitale acum nu peste un an, nu peste doi și bugetul nu este votat. Pentru că bugetul trebuie votat la timp și cu prioritizări. Nu cu concerte și PR ieftin.

GRIGORE BEJENARU, consilier MAN în CMC: Pe parcursul verii toate instituțiile de învățământ intră într-un proces de modernizare și nu cred că școala o să fie lăsată într-o parte și nu o să atragă atenție la acoperiș, unde sunt lucrări stringente se pune un accent mai accentuat. Aprobarea bugetului la Chișinău este mai mult un scandal între fracțiunile din Consiliul Municipal. La ultima ședință, documentul nu a întrunit numărul necesar de voturi, după ce consilierii PSRM și PAS s-au abținut. Astfel, bugetul municipiului riscă să repete soarta celui din anul trecut, si sa fie votat abia la sfârșitul lunii iulie. Primăria Chișinău funcționează cu un buget provizoriu cu venituri de 8,17 miliarde de lei și cheltuieli de 8,75 miliarde, adică un deficit estimat de 580 de milioane de lei. REPORTER: OLGA SARIVAN Imagine: Andrei Daraban

author-img_1

Redacția TVR Moldova

Editor