TV Network
Canalele TVR
Economic

Venit impozabil în valoare de 98,5 milioane lei, declarat de persoanele fizice identificate prin metode indirecte în anul 2022

post-img
SFS

În baza datelor declarate prin intermediul Sistemului Informațional Automatizat „Colectarea informaţiilor din surse indirecte”, Serviciul Fiscal de Stat identifică persoanele fizice cu risc de ne(sub)declarare a veniturilor obținute și, respectiv, asigură declararea acestor venituri de către contribuabili, precum și colectarea impozitului pe venit aferent.

În anul 2022, autoritatea fiscală a selectat 743 de persoane fizice cu risc de ne(sub)declarare a veniturilor în proporții semnificative, din care 183 persoane pentru monitorizare conform programului de conformare iar 560 persoane pentru acțiuni de informare a necesității declarării mijloacelor bănești obținute prin intermediul transferurilor poștale, fiind remise scrisori de conformare în adresa acestora și desfășurate ședințe individuale de conformare. 

Ca urmare a măsurilor întreprinse, 395 persoane fizice s-au conformat benevol.

Totodată, în perioada anului 2021, de către Serviciul Fiscal de Stat au fost aplicate tratamente de conformare voluntară față de 170 persoane fizice, care au înregistrat o diferență semnificativă dintre veniturile declarate și ieșiri/intrări de fonduri. În consecință, 9 persoane fizice s-au conformat prevederilor legislației vigoare. Informăm că, numărul de subiecți raportori unici aferent anului 2021 constituie 4827, aceștia raportând circa 4,6 milioane de tranzacții.

Ttermenul limită de prezentare a informației este către data de 25 februarie a anului următor anului fiscal de gestiune. Reieșind din faptul că, data de 25 februarie 2023 este zi de odihnă, conform prevederilor Codului fiscal, ultima zi de depunere a declarațiilor fiscale aferent perioadei fiscale 2022 este prima zi lucrătoare care urmează după ziua de odihnă – 27 februarie 2023.

author-img_1

Cristian Sava

Reporter