TV Network
Canalele TVR
Social

Cursuri gratuite de limba română. Câte persoane s-au înscris şi care sunt regiunile cu cei mai mulţi doritori de a învăţa româna

Cursuri gratuite de limba română. Câte persoane s-au înscris şi care sunt regiunile cu cei mai mulţi doritori de a învăţa româna

Aproape 13 mii de persoane s-au înscris, în acest an, la cursuri gratuite de limba română organizate de Ministerul Educaţiei Culturii şi Cercetării din Republica Moldova. Sunt de peste două ori mai mulţi cursanți faţă de anul trecut. Autorităţile au reamenajat spaţiile de predare pentru că, săptămâna viitoare, vor începe cursurile si trebuie să aibă cu toții acces în săli. Cei mai mulți cursanți sunt din Chişinău, dar sunt mulți înscrişi și din Tiraspol sau Comrat, unde se vorbeşte, preponderent limba rusă.

Serghei Cîlcic este angajat la Moldelectrica și s-a înscris la cursuri împreună cu alţi colegi muncă de la Comrat. Ei au absolvit prima ediţie a programului şi au decis să revina la cursuri pentru a studia limba română la un nivel mai avansat.

SERGHEI CÎLCIC, cursant: Eu am învăţat cuvinte noi, fraze deoarece eu vreau să ştiu limba română mai bine. Din cei 120 de angajaţi ai surclasei SUD a întreprinderii "Moldelectrica", 20 fac lecţii de limba română. Unii nu cunoşteau deloc limba, iar acum pot recita poezii.

"A fost o dată ca-n poveşti, a fost ca niciodată, din rude mari împărăteşti, o prea frumoasă fată."

"În viaţa noastră privată şi pentru viaţa nostră în cadrul întreprinderii e necesar să ştii limba română."

SERGIU GARCIU, şef de serviciu: Nu este destul, numai de învăţat, numai cuvintele şi regulile. Trebuie să ne învăţăm să şi gîndim la limba de stat pentru că este greu.

"Am învăţat multe cuvinte noi. Pot să formulez câteva fraze. Simple, dar deja pot să le formulez în limba română. Eu vreau să cunosc mai bine limba română. Cursurile se vor face în afara programului de muncă, într-o sala de studii din cadrul întreprinderii. Astfel de centre vor fi deschise în mai multe localităţi din Unitatea Teritorială Autonomă Găgăuzia, unde s-au înscris la cursuri aproape 1600 de persoane. Mai mulţi sunt doar în Chişinău, aproape 7000 de doritori. La Bălţi sunt aproape 700 iar la Tiraspol 620. Ministerul Educaţiei a anunțat că 12 mii 766 de persoane au depus cereri de înscriere la programul naţional de studiere a limbii române.

PARTICIPANŢI LA CURSURILE DE LIMBA ROMÂNĂ Sursa: Ministerul Educaţiei şi Cercetării Municipiul Chişinău 6.907 cereri UTA Găgăuzia 1.585 cereri Municipiul Bălţi 682 cereri Tiraspol 622 cereri ------------------------------------------------ Total 12.766 cereri

VALENTINA OLARU, secretar de stat, Ministerul Educaţiei: Avem centre create din anii precedenţi. În mare pe ţară vom menţine centele anterioare. Pe municipiul Chişinău va avea loc o resetare a centrelor pentru a avea mai puţine dificultăţi în ceeea ce priveşte capacitatea de infrastructură.

Cei mai multi dintre cursanti sunt cadre didactice, economişti, medici şi funcţionari publici. Aproape 10 la sută sunt refugiaţi din Ucraina. În 2023, în cadrul Programul național de studiere a limbii române au fost înscrise 6550 de persoane. In acest an, cheltuielile de scolarizare sunt de peste opt milioane de lei.

author-img_1

Cristina Mirca

Reporter