Locuitorii Chisinaului se pregătesc intens de hramul oraşului şi fac cumpărături pentru a pregăti traditionalele mese pline cu bucate în aşteptarea oaspeţilor. Specialiştii ne atenţionează ca, în febra pregătirelor, să avem grijă la calitatea produsele pe care le punem în coş şi la locurile de unde le comercializăm, pentru a nu petrece sărbătorile pe patul de spital.
Cu ziua înaiNte de hramul oraşului, Piaţa Centrală a fost plină. Oamenii şi-au împlumut sacoșele pentru masă de sărbătoare.
Specialiştii Centrului Naţional pentru Protecţia Consumatorului ne îndeamnă să alegem cu grijă carnea pe care o cumpărăm din magazine şi pieţe.
SERGIU LELIC, preşedinte, Centrul Naţional pentru Protecţia Consumatorilor: „La carne suntem atenţi la aspect să nu fie lipicioasă, să nu prezinte un miros acut, dacă vorbim de carne de pasare suntem atenţi la aspect, la culoare să fie sănătoasă, iar dacă vedem pete sânge închegat să ne dăm seama că este asigurată o intoxicaţie sută la sută”.
Nelipsite de pe mesele de sărbătoare sunt mezelurile. Acestea sunt procesate cu mulţi conservanţi şi sunt sărăce în substanţe nutritive.
SERGIU LELIC, preşedinte, Centrul Naţional pentru Protecţia Consumatorilor: „Acel produs care conţine o cantitate mică de carne nu poate fi presată, salamurile presate conţine 70% de carne şi un produs de calitate costă. Pentru a diminua efectele salmonella consumăm în cantităţi mici muştar”.
Specialistii avetizează că mulţi comercianţi din piețe nu respectă regulile de amplasarea şi păstrare a produselor. Se recomandă procurarea produselor doar din locurile autorizate. La piață putem cere vânzătorilor să ne prezinte avizul de la medicul veterinar.
NICOLAI OLARAŞU, director, Centrul Naţional pentru Protecţia Consumatorilor: „În cazul în care avem un produs neconform ne străduim să ne adresăm autorităţilor abilitate într-un termen cât mai rapid, pentru că în cazul produselor nealimentare, prelavarea monstrelor se face din lotul care este expus, nu din produsul nostru. Dacă nu avem un bon fiscal, încercăm să avem un martor, sau recunoaşterea vânzatorului că am achiziţionat”.
La Hramul Chisinaului, medicii ne recomandă să nu exageram cu mâncarea şi băutura, pentru ca sărbătoarea să nu vină cu experienţe neplăcute pentru organism.