Actualitate

Maia Sandu a discutat cu silvicultorii despre avansarea Programului naţional de împădurire

post-img
Maia Sandu a discutat cu silvicultorii despre avansarea Programului naţional de împădurire
Sursa foto: presedinte.md

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a avut astăzi o întrevedere cu reprezentanții a 24 de întreprinderi silvice, ai Agenției „Moldsilva” și ai Ministerului Mediului.

Interlocutorii au vorbit despre Programul de împădurire, o prioritate a R. Moldova noastre, și despre modalitățile prin care realizarea acestuia poate fi accelerată. La fel, au fost trasate principalele acțiuni pe care instituțiile implicate trebuie le pună în practică în următoarele luni.

Maia Sandu a discutat cu silvicultorii despre avansarea Programului naţional de împădurire

Programul național de împădurire, inițiat de către Maia Sandu, prevede creșterea suprafeței pădurilor din R. Moldova pentru a spori reziliența la schimbările climatice precum și pentru a ne conserva și dezvolta resursele forestiere naționale.

Astfel, Programul urmează să fie aprobat în scurt timp de către Guvern și prevede activități extinse de plantare a arborilor și puieților și reabilitarea vegetației forestiere pe o suprafață de cel puțin 145 mii hectare pentru următorul deceniu.

Maia Sandu a discutat cu silvicultorii despre avansarea Programului naţional de împădurire

Maia Sandu a discutat cu silvicultorii despre avansarea Programului naţional de împădurire

Maia Sandu a discutat cu silvicultorii despre avansarea Programului naţional de împădurire

author-img_1

Cristina Popescu

Reporter