TV Network
Canalele TVR
Politic

Ce soluții pregătește Guvernul dacă Rusia sistează livrările de gaze în Transnistria?

post-img
Dorin Junghietu

Guvernul pregătește rezerve de gaze naturale pentru regiunea transnistreană în cazul în care Rusia nu va dori să plătească pentru livrările către malul stâng al Nistrului. Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, a explicat miercuri seară, în cadrul emisiunii Punctul pe Azi de la TVR Moldova, măsurile pregătite de autorități.

Potrivit ministrului, volumele de gaze contractate în prezent de malul stâng al Nistrului ar urma să acopere necesitățile până la sfârșitul anului 2026. În paralel, pentru sezonul rece 2026-2027 sunt create stocuri comerciale suplimentare.

„Din informațiile pe care le avem, pe moment, volumele pe care malul stâng le-a contractat acoperă inclusiv trimestrul patru. Astăzi, ANRE a aprobat decizia privind crearea stocurilor comerciale de gaze pentru sezonul de încălzire 2026-2027, iar obligația de creare a stocurilor pentru malul stâng, care a fost pusă în sarcina Moldovagaz, este de a acoperi aproximativ 136 de milioane de metri cubi”, a explicat ministrul Energiei.

Dorin Junghietu susține că majorarea volumului rezervat față de anul trecut se explică prin includerea în calcul și a gazelor necesare pentru producerea energiei electrice pentru malul stâng al Nistrului.

„Anul trecut, obligația de 50 sau 60 de milioane de metri cubi acoperea doar consumul sau volumele de gaze destinate consumatorilor finali ori nu considera și gazele necesare pentru producția de energie electrică", a explicat ministrul.

Stocurile trebuie constituite până la 1 noiembrie, iar acestea pot fi create inclusiv prin delegarea obligației către o altă entitate din Europa.

Potrivit lui Junghietu, rezervele mai mari sunt necesare și pentru a reduce riscul întreruperilor în alimentarea cu gaze în cazul în care livrările rusești vor fi sistate după 1 ianuarie.

„Necesitatea acestor stocuri comerciale în volume crescute vine și din încercarea de a diminua acele întreruperi care au fost observate în sezonul de încălzire din iarna trecută", a declarat ministrul Energiei.

În cazul unei crize, de asemenea, regiunea transnistreană poate accepta și ajutorul propus anul trecut de UE care a rămas valabil.

Pe 4 februarie 2025, comisara europeană pentru Extindere Marta Kos a anunțat că Uniunea Europeană este dispusă să acorde 60 milioane de euro regiunii transnistrene pentru ca să-și acopere necesitățile energetice până la mijlocul lunii aprilie, însă pentru a beneficia de acest suport i-au fost impuse condiții.

Aceste sunt: să asigure respectarea drepturilor și libertăților omului, să elaboreze un plan acceptat de Guvernul Republicii Moldova prin care vor fi actualizate tarifele la energie la prețurile de piață pentru consumatorii din regiune, inclusiv să excludă din pachetul de sprijin consumatorii industriali cu consum mare de energie.

În 2025, regiunea transnistreană s-a confruntat cu o criză energetică severă, după ce livrările de gaze din Rusia au fost sistate. Situația a afectat puternic economia regiunii, autoritățile de la Tiraspol instituind în repetate rânduri stări de urgență în economie.

Criza a fost amplificată și de faptul că autoritățile de la Chișinău nu au mai achiziționat energie electrică produsă de Centrala de la Cuciurgan, una dintre principalele surse de venit pentru regimul separatist de la Tiraspol.

Situația a fost determinată, între altele, de dificultățile Rusiei de a efectua plățile pentru transportul gazelor către regiunea transnistreană, în contextul sancțiunilor internaționale impuse Moscovei pentru războiul împotriva Ucrainei.

author-img_1

Iuliana Adiaconiței

Reporter