Sport

EURO 2024 | Spania, noua regină a Europei, după ce a învins Anglia cu 2-1 în finala de la Berlin

post-img
EURO 2024 | Spania, noua regină a Europei
Sursa foto: TSN

Spania şi Anglia s-au înfruntat în finala Campionatului European de fotbal – EURO 2024, duminică, pe Olympiastadion din Berlin, partida fiind câștigată de Spania cu 2-1.

Selecţionata Spaniei a câştigat Campionatul European de fotbal – EURO 2024, duminică seara, pe Olympiastadion din Berlin, după ce a învins Anglia în finală, cu scorul de 2-1 (0-0).

Au marcat: Nico Williams, în minutul 47, Palmer a egalat în minutul 73, Oyarzabal aduce victoria Spaniei în minutul 86.

Spania a devenit prima echipă cu patru titluri europene, după cele obţinute în 1964, 2008 şi 2012.

Prime repriză a fost una în care ibericii au avut o posesie covârşitoare (66%), dar ocaziile au lipsit cu desăvârşire, cele două echipe reuşind să se anihileze reciproc, pe fondul unui joc în care au riscat foarte puţin.

În min. 35, Rice l-a busculat pe Laporte în careu, dar arbitrul nu a acordat nimic şi nici arbitrajul video nu a semnalat o infracţiune.

Anglia a fost mai periculoasă pe finalul primei părţi, când Kane (45) a şutat din marginea careului, dar Rodri a blocat. Foden a tras un voleu din unghi (45+1), însă Unai Simon a reţinut la colţul scurt.

Echipa lui Luis de la Fuente a început în forţă repriza secundă şi a deschis scorul după o fază rapidă de atac: Yamal a intrat în centru şi i-a pasat lui Nico Williams, care a tras la colţul lung (47). Imediat, spaniolii au avut şansa desprinderii, dar Olmo a şutat pe lângă (48), după ce fusese angajat în careu de Williams.

Morata (56) şi Williams (57) au fost imprecişi din careu.

Anglia a replicat printr-un şut din întoarcere al lui Bellingham (64), de la circa 24 de metri, dar mingea s-a dus pe lângă poartă.

Spania a continuat să fie echipa mai activă, dar Pickford a respins şutul trimis de Yamal (66) la colţul lung. Ruiz (70) a tras peste poartă din marginea careului, iar Pickford a fost la post la şutul din unghi al lui Oyarzabal (72).

Southgate a mutat inspirat l-a introdus pe Cole Palmer, care a izbutit egalarea (73), cu un şut de la 22 de metri, după o minge întoarsă de Bellingham.

Spania a revenit în ofensivă şi Yamal l-a mai ameninţat o dată pe Pickford (82), dar portarul englez a respins.

În min. 87, Oyarzabal, introdus de selecţionerul spaniol în locul lui Morata, a marcat golul victoriei, cu o reluare din marginea careului mic la centrarea lui Cucurella.

Anglia a avut la scurt timp şansa egalării, în urma unui corner, dar portarul Unai Simon a respins mingea reluată cu capul de Rice (90), iar apoi Olmo a respins salvator de pe linia porţii mingea trimisă de Guehi.

Spania a reuşit să câştige toate meciurile de la acest turneu final, trecând pe rând de Croaţia (3-0), Italia (1-0) şi Albania (1-0), în grupă, a învins Georgia (4-1) în optimi, Germania (2-1, după prelungiri) în sferturi, Franţa (2-1) în semifinale şi Anglia (2-1) în finală.

Adolescentul spaniol Lamine Yamal a scris istorie devenind cel mai tânăr jucător care a jucat la EURO, în meciul cu Croaţia (3-0), la 16 ani şi 338 de zile. Apoi a devenit cel mai tânăr marcator într-o semifinală, 24 de zile mai târziu, iar duminică a devenit cel mai tânăr jucător care dispută şi câştigă o finală, la 17 ani şi o zi.

Anglia a pierdut a doua sa finală la rând, după ce în urmă cu trei ani, la Londra, era învinsă de Italia la loviturile de departajare.

Gareth Southgate a devenit al treilea antrenor care atinge două finale de EURO, după germanii Helmut Schoen şi Berti Vogts.

Spania – Anglia 2-1 (0-0)
Au marcat: Nico Williams (47), Mikel Oyarzabal (87), respectiv Cole Palmer (73).
Berlin, Olympiastadion

author-img_1

Constantin Uzdris

Reporter