Social

Aflat în stare de ebrietate, un tânăr basarabean s-a bătut cu polițiștii din orașul italian Parma. Acum își așteaptă pedeapsa

post-img
Carabinierii din Parma
Sursa foto: parma.republica.it

Un tânăr originar din Republica Moldova, în vârstă de 29 de ani, a agresat carabinierii din orașul italian Parma, în timp ce se afla într-un bar din localitate.

În  noaptea de 27 spre 28 mai, carabinierii din Parma au descins într-un  bar din localitate. La vederea acestora și aflat în stare de ebrietate,  bărbatul originar din Republica Moldova a devenit recalcitrant,  insultându-i pe oamenii legii, scrie presa italiană.

În momentul în care carabinierii au încercat să îl legitimeze,  basarabeanul s-a luat la bătaie cu aceștia, lovindu-l cu putere pe unul  dintre ei.

În urma loviturii primite, carabinierul are nevoie de 15 zile de îngrijiri medicale.

Bărbatul din Republica Moldova a fost dus la sediul poliției din  localitate, apoi a fost plasat în arest la domiciliu, urmând să își  aștepte pedeapsa pentru fapta comisă.

author-img_1

Cristian Sava

Reporter