Ecaterina Maniuc, medicul care i-ar fi pus anestezie Liubei Babițchi, femeia decedată în urma unei intervenții estetice efectuate la un salon de frumusețe, a fost reținută vineri, 7 februarie.
Reținerea are loc la două zile după ce soțul victimei, Roman Babițchi, s-a arătat indignat de faptul că nicio persoană nu a fost reținută în urma acestei tragedii, iar avocatul familiei a acuzat „tentative de mușamalizare” a cazului.
Potrivit Violinei Moraru, responsabilă de relația cu mass media în cadrul Procuraturii Generale, femeia este bănuită de comiterea infracțiunii prevăzute de art.214 al.(2)din Codul penal - "Practicarea ilegală a medicinei sau a activităţii farmaceutice, fapt care a cauzat din imprudență decesul victimei".
Liuba Babițchi, o femeie în vârstă de 35 de ani, proprietara unui magazin de rochii de seara, Monalisa Boutique, a decedat în urma unei intervenții estetice, care a presupus și anestezie. Salonul în care a avut loc procedura, Dr. Serebrova, nu avea autorizații pentru intervenții chirurgicale cu utilizarea anesteziei. Salonul avea autorizație ca pentru o „frizerie, cu două locuri”, dar și pentru comerțul cu amănuntul al produselor cosmetice şi de parfumerie.
Pe 5 februarie, soțul femeii decedate și avocata familiei au ieșit într-o conferință de presă în care au povestit cum s-au petrecut lucrurile în ziua de 30 ianuarie, când Liuba Babițchi a mers la Dr. Serebrova pentru câteva intervenții de înfrumusețare.
Roman Babițchi și avocata acestuia acuză „tentative de mușamalizare a cazului”, arătându-se stupefiați de faptul că „o simplă frizerie” putea efectua astfel de proceduri, dar și că nicio persoană nu a fost reținută până în momentul susținerii conferinței de presă.