Aer curat, liniște și o atmosferă care te invită să respiri mai ușor – acestea sunt doar câteva dintre motivele pentru care o vizită la salină este mereu binevenită. Salinele din România atrag anual mii de turiști, datorită beneficiilor pentru sănătate, dar și frumuseții de acolo.
Aerul din salină este bogat în ioni negativi, care ajută la curățarea căilor respiratorii și la întărirea imunității. Salinele sunt recomandate pentru persoanele ce suferă de astm, alergii, sinuzite sau alte probleme respiratorii. În plus, timpul petrecut într-o salină poate reduce stresul, îmbunătățind starea generală de bine.
Una dintre cele mai cunoscute saline din Europa, Salina Turda, din județul Cluj, impresionează nu doar prin aerul curat, ci și prin designul neobișnuit. Vizitatorii pot să se plimbe cu barca pe lacul subteran, să joace bowling sau pur și simplu să admire depunerile spectaculoase de sare.
Situată în Harghita, salina Praid este o oază de sănătate pentru cei care se confruntă cu probleme respiratorii. Pe lângă tratamente, salina oferă și spații de joacă pentru copii, cafenele, precum și o biserică subterană.
Salina Slănic este cea mai mare din România, cunoscută pentru galeriile imense, care alcătuiesc un adevărat oraș subteran. Aici se organizează frecvent evenimente și concerte, datorită acusticii excelente.
Iar salina Ocnele Mari, din județul Vâlcea, este apreciată pentru atmosfera liniștită și efectele terapeutice. Totodată, vizitatorii pot afla lucruri interesante despre extragerea și folosirea, pe larg, a sării.
Chiar dacă în Republica Moldova nu avem saline naturale, există câteva artificiale. La Chișinău, Hâncești, Bălți și în alte orașe, au fost amenajate încăperi speciale, dotate cu tehnologii moderne, care, la fel, ne ajută să avem o stare de bine.